Monica Vasilescu
De un an și nouă luni, frații cunoscutei cântărețe de muzică populară Silvana Râciu se află în arestul IPJ Teleorman, după ce au fost luați de acasă de mascați și acuzați de cămătărie și șantaj.
Bogdan și Giulio, frații folcloristei de origine teleormăneană, în vârstă de 22, respectiv 38 de ani, au fost arestați în aprilie 2013, pe motiv ca ar face parte dintr-o rețea infracțională alături de alte 12 persoane.
La cea mai recentă judecată, Tribunalul Teleorman a amânat cauza pentru 24 februarie 2015. Instanța a constatat legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpaţilor: Platon Giulio, Rîciu Scoreţ Bogdan Alexandru, Candoi Marian și Mincă Ionuţ și a respins ca nefondate cererile privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu formulate de aceiași inculpaţi.
De asemenea, judecătorii au decis să mențină măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Râcu Marius Nicuşor, agent şef adjunct la Postul de Poliţie Bragadiru, în sarcina căruia s-a reținut că a sprijinit activitatea infracţională desfăşurată de către gruparea constituită pe raza judeţului Teleorman, specializată în săvârşirea de infracţiuni de şantaj şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, coordonată de inculpatul P.G., şi a acţionat în scopul protejării membrilor acesteia, după cum arăta un comunicat de presă al DIICOT în urmă cu ceva vreme.