Bișnițarii vechi și noi…

Carmen Dumitrescu

Trăim vremuri în care nimeni nu mai respectă pe nimeni. Jurnalistul nu respectă politicianul, politicianul nu-și respectă alegătorul, angajatul nu-și respectă șeful și șeful nu respectă statul. Trăim, în fiecare zi, consecințele acestei lipse de respect. Și, într-un mod înfiorător, constatăm că nu mai există partide, ci simple găști de bișnițari, care își cumpără funcțiile, dar nu și-ar cumpăra un manual de gramatică. În acest sistem retard suntem noi obligați să trăim și constatăm, cu fiecare zi ce trece, că nu putem schimba nimic. Căci ne-au lăsat săraci și fără perspective, ca să nu putem mișca în front mai mult decât cu o vorbă aruncată la mișto în public. Și vorbele zboară, scrisul se uită, iar jocurile se fac cu aceeași înverșunare dintotdeauna. Au fost vremuri în care vechii bișnițari învățau să facă drumuri în județe în care se murea de foame și ajungeau să-și ridice conace pe patru locuri de casă, să devină șefi de partide și să rupă gura târgului cu țoalele lor de mii de euro. Ei se numeau Dragnea, Militaru, Nițulescu, Videanu… Îi știți și dumneavoastră la fel de bine ca noi, așa că probabil nu trebuie să venim cu prea multe amănunte despre felul în care se practica politica așa cum se practică bișnița. Timpul vechilor bișnițari părea să fi apus… Iar noi, în naivitatea noastră, ne imaginam că vin oameni noi în politică, oameni care înțeleg că am depășit comunismul, oameni care vor să schimbe orânduirea socialistă cu una nouă, mai îndreptată către Vest. Dar constatăm, pe zi ce trece, că oamenii noi pe care îi așteptam și tot niște bișnițari și ei. Dar, spre deosebire de vechii bișnițari, care aveau habar să scrie și să citească, noii bișnițari nu mai au astfel de preocupări desuete. Atâta timp cât pot trimite sms-uri relativ inteligibile, ei n-au nevoie de alte confirmări intelectuale. Și vedem noua generație de bișnițari ai politicii, compusă din tineri comuniști, avizi de glorie și funcții, care nu mai cunosc nici respectul fundamentat pe buna creștere, nici respectul bazat pe frică. Noilor bișnițari nu le e frică de nimeni și nimic. Nici măcar un Dumnezeu al lor nu au, ca să aibă probleme cu somnul. Ei cred că totul li se cuvine. Vor un partid, vor avea un partid! Vor o prefectură, vor avea o prefectură! Vor un post de consilier, vor avea un post de consilier! Fiecăruia după necesități! Și când gașca e numeroasă, și remunerația trebuie să fie pe măsură. Nu știm dacă mai sunt soluții. Și chiar dacă le-am vedea, ne-am teme de ele, căci viața ne-a demonstrat că schimbarea regilor e bucuria nebunilor. De când au schimbat-o pe Daniela Dan cu Florinel Dumitrescu, noi ne temem să nu-l schimbe pe Dumitrescu cu Lalite. Așa că soluțiile, oricât de originale și bine intenționate ar fi, au un imens potențial de a se perverti. Ce vină au oamenii buni când li se întâmplă lucruri rele? De regulă, vina lor e că stau deoparte. Dar ce se întâmplă cu oamenii buni, care nu stau deoparte și, totuși, se confruntă cu lucruri rele? Ei bine, li se întâmplă să privească, muți de uimire, cum Dragnea, Nițulescu, Militaru, Videanu, Mocanu se schimbă cu Florinel, Dănuța, Oprea, Murar, Nădrag… Și stai să te întrebi atunci dacă nu erau preferabili bișnițarii vechi. Căci ei măcar știau să facă circ de calitate. Ăștia noi nu stăpânesc nici pâinea, nici circul…