liberinteleorman.ro

Biblioteca Județeană ”Marin Preda” Teleorman recomandă cartea de vacanță

21 iunie 2016

carteaÎn perioada 22 iunie – 9 septembrie a.c., în foaierul Bibliotecii Județene Marin Preda Teleorman, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Teleorman, va fi deschisă expoziția Cartea de vacanță.

Devenită tradițională, această activitate vine în întâmpinarea petrecerii timpului liber al utilizatorilor bibliotecii pe perioada vacanței de vară, punându-le la dispoziție titluri din diverse domenii de interes. Pentru că vara este perioada vacanțelor nu numai pentru elevi, expoziția se adresează tuturor categoriilor de utilizatori, de la cei mai mici până la seniori.

Astfel, pe rafturi, cititorii vor regăsi cărți ale scriitorilor care de-a lungul anilor au fost distinși cu Premiul Nobel pentru Literatură, dintre care amintim:

Patrick Modiano (Premiul Nobel pentru Literatură în 2014)

Alice Munro (Premiul Nobel pentru Literatură în 2013)

Mo Yan (Premiul Nobel pentru Literatură în 2012)

Mario Vargas Llosa (Premiul Nobel pentru Literatură în 2010)

Herta Muller (Premiul Nobel pentru Literatură în 2009)

Orhan Pamuk (Premiul Nobel pentru Literatură în 2006)

Gunter Grass (Premiul Nobel pentru Literatură în 1999)

Jose Saramago (Premiul Nobel pentru Literatură în 1998)

Alături de acestea se află și titluri din alte domenii: medicină – Diete pentru sănătatea inimii de Michael DeBakey, 1000 de rețete de frumusețe de Iulia Dribnohod, Mănânc sănătos și rămân tânăr de Michel Montignac, Tablete de stil de viață de Hans Deihl, parenting – Educă-ți pozitiv copilul de Tanya Byron, Inteligența emoțională a copiilor de Lawrence E. Shapiro, Criza adolescenței de Stephane Clerget, Află ce fel de părinte ești de Janet Levine, geografie – ghiduri turistice din seria Top10 (Veneția, Roma, Bruxelles, Londra, Budapesta, Barcelona, Amsterdam, Praga, Istanbul, etc.).

Nu sunt uitați nici cei mici, biblioteca punându-le la dispoziție titluri variate, dintre care amintim: Cele două turnuri, Frăția inelului, Întoarcerea regelui de J.R.Tolkien, Oksa Pollock de Anne Plichota, Generala de J. Patterson, Carte de citire și gândire de S. Vangheli, dar și cărți din bibliografia școlară (Creangă, Slavici, Sadoveanu, Arghezi etc.) și dicționare.

Expoziția rămâne deschisă pe toată perioada vacanței de vară și va fi completată periodic și cu alte titluri interesante din colecțiile instituției. De asemenea cărțile vor fi puse la dispoziția celor care vor să le împrumute la domiciliu.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Muzeul Județean Teleorman serbează Drapelul

Următorul articol

Jandarmeria – activităţi de prevenire în şcolile teleormănene

Cele mai recente articole de Cultură