Un bărbat în vârstă de 45 ani, din comuna Nenciuleşti, judeţul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 601 F, în localitatea Nenciuleşti, pe fondul neatenţiei în conducere şi al consumului de alcool, a accidentat grav un tânăr în vârstă de 18 ani, din comuna Nanov, care se deplasa în calitate de pieton, pe partea carosabilă, în aceeaşi direcţie de mers.
Tânărul lovit a fost transportat la spital, dar în ciuda eforturilor cadrelor medicale, acesta a decedat.
După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul comiterii faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie, sustrăgându-se de la cercetări şi de la recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor întreprinse de poliţişti, autorul accidentului a fost identificat într-o locuinţă situată în satul Păru Rotund, refuzând testarea cu aparatul etilotest, iar în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că acesta are permisul de conducere reţinut.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de «ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, sustragere de la recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei şi conducere auto cu permisul reţinut».
Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Teleorman, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, se arată într-un comunicat remis de purtătorul de cuvânt al Poliției teleormănene, comisar Teodora Dragole.