Avem teatrul pe care-l merităm…

Carmen Dumitrescu

Evident, e greşit să presupunem că în Teleorman nu se joacă teatru. Ba chiar am putea afirma cu inima deschisă că mergem la teatru zilnic. Însă spectacolele noastre preferate se joacă pe scena politică, nu în vreo sală de spectacol, în virtutea dorinţei colective de vindecare prin artă, dorinţă care poate face abstracţie până şi de nevoia de a respira oxigen. Nu de alta, dar asta se întâmplă în acea unică ocazie din an în care alexăndrenii pot merge cu adevărat la teatru: leşină de căldură într-o sală în care nu s-a gândit nimeni să pună un banal aparat de aer condiţionat. Poate că pe unii nu-i întristează asta, mai ales dacă acei “unii” sunt politicieni şi simt că nişte actori cu pregătire de specialitate le-ar face concurenţă, dar pe cei câţiva care şi-ar dori o viaţă culturală în acest oraş, “detaliul” îi revoltă. Explicaţiile dezinteresului pentru viaţa spirituală şi culturală pot fi numeroase, dar niciodată suficiente pentru oamenii care înţeleg esenţialul: atâta vreme cât şedinţele Consiliului local Alexandria arată ca un teatru de prost gust, nu te poţi aştepta ca Drăguşin sau altcineva să vină cu ideea înfiinţării unui teatru în oraş. Şi nu te poţi aştepta ca “nea Fane” să înţeleagă că nu e chiar în regulă ca Alexandria să fie una dintre foarte puţinele reşedinţe de judeţ din ţară în care nu numai că nu există un teatru, dar nici măcar o librărie. Până la urmă, la ce e bună atâta cultură, dacă nu faci şi un ban frumos de pe urma ei? E drept că politicienii noştri se cred mult prea talentaţi în arta teatrală pentru a ne înţelege atunci când strigăm în cele patru zări că de ei ne-am săturat! Că vrem piese de Cehov şi actori de primă mână. Ei improvizează în neştire, dându-ne impresia că nu suntem suficient de mulţi cei care ne dorim cultură în oraş, nu doar bâlciuri cu finalitate electorală. Şi totuşi, o dată pe an, la Festivalul Ideo Ideis se joacă teatru. Uneori mai bine, alteori mai prost, dar de fiecare dată evenimentul adună sute de oameni, iar sala de spectacole a Casei de Cultură devine brusc foarte mică. La finalul oricărei piese, bune sau proaste, alexăndrenii noştri aplaudă minute în şir şi se bucură sincer să trăiască vindecarea prin artă, chiar dacă n-au mai inhalat oxigen vreo oră şi s-au topit de căldură sau au îngheţat de frig, în funcţie de sezon. În săptămâna aceea specială din an, când la Alexandria se joacă teatru adevărat, actorii se plâng public de starea jalnică a sălii pe care sunt obligaţi să joace. Acum ceva vreme, Tudor Gheorghe se declara şocat de starea degradantă în care se află singura sală de spectacole a unei reşedinţe de judeţ. Dar nici atunci nu le-a roşit obrazul talentaţilor noştri politicieni. Şi, la cum se văd lucrurile, probabil că n-ar trebui să mai pretindem decenţă de la nişte oameni indiferenţi. Poate că ar fi suficient să înţelegem că devii politician în clipa în care ai învăţat să-ţi controlezi roşeaţa din obraji şi să-ţi anihilezi orice instinct altruist. Până la urmă, e foarte corect faptul că în Teleorman se joacă teatru doar o dată pe an. Dacă s-ar juca mai des, probabil că am simţi nevoia să mai schimbăm şi noi actorii în scenă. Nu de alta, dar dacă tot se joacă aceeaşi piesă politică, măcar măştile să fie altele…