liberinteleorman.ro

FOTO arhivă

Autoturism căutat în Germania, depistat la RAR Olt. Proprietar din Buzescu

12 septembrie 2025

La data de 11 septembrie a.c., în jurul orei 15:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat de către reprezentanții Registrului Auto Român – Reprezentanța Olt, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din comuna Buzescu, județul Teleorman, s-a prezentat la sediul instituției pentru efectuarea formalităților de identificare și eliberare a cărții de identitate românești pentru un autoturism.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit că autovehiculul în cauză figura ca bun căutat pentru confiscare, fiind introdus în baza de date cu alerte internaționale de către autoritățile din Germania.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au procedat la indisponibilizarea autoturismului, acesta fiind predat la camera de corpuri delicte a Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar cercetările continuă, în colaborare cu autoritățile competente, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale, potrivit IPJ Olt.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Cum mai stă Alexandria la coeficientul de neînchidere

Următorul articol

𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐏𝐨𝐦𝐩𝐢𝐞𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 – 𝟏𝟑 𝐒𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, î𝐧 𝐓𝐞𝐥𝐞𝐨𝐫𝐦𝐚𝐧

Cele mai recente articole de Actualitate

Peste 10.000 de șomeri în Teleorman

La sfârșitul lunii ianuarie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Teleorman erau înregistraţi 10.028 șomeri (din care 4122 femei),