liberinteleorman.ro

Autoarea Liliana Hinoveanu a lansat ˇProză 9” la Roșiorii de Vede

8 iunie 2016

Monica Vasilescu

liliana hinoveanuMunicipiul Roșiorii de Vede a fost tot timpul un punct de lume teleormăneană în care se mai respiră cultură. Aici au loc dese evenimente care aduc în prim-plan activitățile culturale, iar unul dintre acestea a fost constituit de o lansare de carte a unui scriitor care nu aparține locului. Liliana Hinoveanu – redactor la Radio România Oltenia, din Craiova, a prezentat publicului prima sa carte de proză scurtă. ”Proză 9” este numele volumului pe care Liliana Hinoveanu l-a adus la Roșiorii de Vede pentru a fi cunoscut de toți aceia care iubesc această formă de creație literară realizată într-un limbaj expresiv și nesupus regulilor de versificație, pe care autoarea nu le păstrează nici în poezie. Că, de fapt, așa este cunoscută de cititori Liliana Hinoveanu, prin poezia sa care exprimă tot ceea ce contează în viața sa.

În organizarea Consiliul Local al municipiului Roșiorii de Vede, Dpcecs, Mileniul 3 și Centro Pro Arte Alexandria, miercuri, la ora 11.00, la Casa de Cultură din Roșiorii de Vede, ”Proză 9” a fost înfățișată invitaților la evenimnt. La prezidiul întâlnirii, alături de cea care și-a pus semnătura pe carte, s-au aflat alți doi oameni de cultură cunoscuți, Domnița Neaga și Constantin T. Ciubotaru. La lansare au luat parte și scriitorii Stan V. Cristea și Iulian Chivu, alături de artistul plastic Tudor Șerbănescu.

Pentru cei care nu știu, Liliana Hinoveanu este jurnalist şi scriitor, originară din judeţul Mehedinţi, comuna Vânjuleț, dar stabilită în oraşul Craiova, după absolvirea Facultăţii de litere, Universitatea Craiova. Este realizator de emisiuni culturale la Radio România Oltenia Craiova, post regional al Societăţii Române de Radiodifuziune, fiind desemnată în anul 2009 profesionist de excepție. A debutat în revista Danubius din Drobeta Turnu-Severin, în anul 1975, iar editorial cu volumul de versuri pentru copii Poveste de Paşti, Editura Aius, Craiova, 1996. A colaborat cu poezii, proză, cronici și interviuri la reviste literare precum Luceafărul, Ramuri, Mozaicul, Noul Literator, Serile la Brădiceni, Oltart și a apărut în diverse antologii. Este inclusă în Ghidul biobibliografic al Scriitorilor din radio-Scripta manent, autor Titus Vâjeu. Este membră a Uniunii Naționale a Creatorilor de Emisiuni Radio (U.N.C.E.R.), a U.Z.P., a Asociației Culturale „Noul Literator”, a Societății Culturale ”Anton Pann”. Deține titlul de „Profesionist de excepţie al Societăţii Române de Radiodifuziune“ și, în 2007, a fost desemnată „Jurnalistul anului“.

Advertisement

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate


Articolul precedent

Ca la noi… la nimeni! Autoritățile din Alexandria iau până și eroii la mișto!

Următorul articol

Universitatea Alexandria joacă în semifinalele Turneului ,,Tineret Speranțe”

Cele mai recente articole de Cultură

Proiect cultural: Biblioteca pentru tineri

          Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Teleorman, demarează proiectul cultural Biblioteca pentru tineri, ce se va