Carmen Dumitrescu - page 29

Carmen Dumitrescu has 1651 articles published.

Ștefan Dragnea, fiul Baronului, intră în afaceri imobiliare!

în Din culisele politice

Carmen Dumitrescu După ce a demonstrat că se pricepe la afacerile cu porci, având “inspirația” de a prelucra carnea unui număr mare de animale pe care le creștea la Romcip chiar înainte de izbucnirea pestei porcine, Ștefan Dragnea face un pas înainte și încearcă și alte domenii de activitate. Practic, în anul 2018, fiul lui…

Citește...

Florin Obădan și Didina Iacob sunt cetățenii de onoare ai Alexandriei

în Cultură

Carmen Dumitrescu Așa cum se întâmplă în fiecare an, Alexandria își recompensează cei mai altruiști reprezentanți cu titlul de “cetățean de onoare”. În 2018, cele două titluri vor merge în direcția unor medici, care au contribuit, prin activitatea lor, la construirea unui sentiment de mândrie locală. Și selecția pare să fi fost bine făcută anul…

Citește...

Victor Drăgușin, primarul Alexandriei, cere ajutor public pentru descurajarea celor care strigă contra PSD

în Din culisele politice

Carmen Dumitrescu În Teleorman se simte o fierbere de câteva zile. În tot acest timp, în mod probabil coincidențial, mai multe site-uri media observă că nu mai pot posta pe Facebook articole critice la adresa jandarmeriei, a PSD și a lui Liviu Dragnea. Exact acum, probabil tot printr-o coincidență, primarul Alexandriei, Victor Drăgușin, a dat…

Citește...

Polițiștii teleormăneni au întocmit dosar penal pentru a stabili dacă Ilie Gâzea a decedat pe fondul intoxicării cu gaze lacrimogene

Carmen Dumitrescu În după amiaza zilei de 10 august, Ilie Gâzea a ajuns, împreună cu câțiva turneni, în Piața Victoriei. Cei care l-au însoțit își amintesc că omul s-a simțit rău imediat după inhalarea de gaze lacrimogene. Vecinul și prietenul lui, Costel Vai, își amintește că la protest starea lui Ilie l-a îngrijorat atât pe…

Citește...

DragNE-a fost!

în Din culisele politice

Carmen Dumitrescu Suntem în Alexandria anului 2018. Undeva, într-un cartier sărac, în care locuiesc zeci de asistați social și persoane de etnie romă. Lumea îi spune “cartierul B” și îl evită. Blocurile sunt marcate cu bulina roșie de risc seismic. Prin cartier se aude că blocurile vor fi demolate și că locuitorii lor vor fi…

Citește...

La Alexandria s-a jucat Cehov cu sala plină!

în Cultură

Carmen Dumitrescu În cadrul festivalului național de teatru tânăr “Ideo Ideis” se petrec momente spectaculoase. Și e firesc să fie așa, pentru că doar o dată pe an se joacă teatru (autentic) la Alexandria. Și de data aceasta, spectacolele invitate au fost de un nivel absolut fabulos pentru micuțul oraș din sudul țării, care are…

Citește...

Fostul parlamentar PSD, Adrian Simionescu, se gândește să părăsească partidul unic

în Actualitatea politică

Carmen Dumitrescu Adrian Simionescu a fost întotdeauna un pesedist atipic. Dar pesediștii nu s-au putut rupe de el, oricât de liber în exprimare s-a dovedit acesta a fi, pentru că Simionescu știe să organizeze alegeri. Însă, după ce a intrat în dosarele penale care l-au făcut celebru și la nivel național, nu numai în Teleorman,…

Citește...

Fratele instigatorului Ovidiu Grosu este polițist în Videle

în Dezvăluiri

Carmen Dumitrescu Declarațiile unui teleormănean din Videle au dat peste cap concepția multora despre protestul de vineri, 10 august. Folosit de presa favorabilă PSD, Ovidiu Grosu a reușit să-și facă celebre instigările la nivel național. Printre altele, el vorbește despre un protest “cu foc și sânge”, dar și despre o revoluție necesară, în care pistolul…

Citește...

Porcii familiei Dragnea au fost valorificați înainte de pestă. De unde știa Ștefan Dragnea că va veni dezastrul?

în Actualitatea politică

Carmen Dumitrescu Potrivit informațiilor furnizate de administratorul site-ului ROMCIP Salcia, prin ferma zootehnică, abator și fabrica de procesare a cărnii de porc, societatea asigură: comercializarea de porci grași cu potențial genetic superior, carcase și semicarcase de porc și comercializarea produselor din carne de porc. Societatea are vechime pe piața cărnii din Teleorman, fiind chiar una…

Citește...

Ediția a 13-a a festivalului Ideo Ideis începe cu speranțe mari: “Sper că peste 50 de ani să avem cazare decentă, nu corturi și sală de spectacole la Alexandria!”

în Cultură

Carmen Dumitrescu Ediția a 13-a a Festivalului Ideo Ideis a început oficial. Deschiderea a avut loc la Sala Polivalentă, unde chiar s-a muncit pentru trasformarea terenului de sport în sală de spectacole. Iar sala  fost plină până la refuz, demonstrând că dragostea pentru teatru și respectul pentru munca unor copii care au făcut un festival…

Citește...