liberinteleorman.ro

Atelierul „Pictură de o zi” revine la Alexandria – Artă, culoare și inspirație într-un cadru deosebit!

26 martie 2025

Arta prinde viață la Alexandria! Sâmbătă, 29 martie 2025, între orele 9:00 și 15:00, la Librăria „Mihai Murar”, de pe strada București, va avea loc cea de-a doua ediție a atelierului „Pictură de o zi”, un eveniment cultural dedicat pasionaților de artă și creativității.

Acest proiect este organizat de Asociația Centro Pro Arte Contemporane și Asociația Social-Cultural-Istorică-Politică Mihai Murar, un partener care se implică frecvent în susținerea culturii.

Atelierul de pictură nu este doar o simplă întâlnire artistică, ci și un prilej de explorare și experimentare în lumea culorilor și formelor. Participanții vor avea ocazia să picteze în aer liber, iar în cazul în care vremea nu va permite, activitatea se va desfășura în interior, printre rafturile pline de cărți ale librăriei. „Ne dorim să creăm o simbioză între artă și literatură, între culoare și cuvânt, oferind artiștilor un spațiu unic de exprimare. Îmbucurător este faptul că la această ediție s-a adăugat și Asociația Mihai Murar”, a declarat organizatorul evenimentului, artistul plastic Tudor Șerbănescu pentru Liber în Teleorman.

Un element de noutate al acestei ediții este mini-expoziția organizată pe parcursul zilei. Artiștii vor aduce și alte lucrări realizate anterior, oferind publicului oportunitatea de a descoperi și admira o varietate de stiluri și tehnici picturale.

Evenimentul reunește un grup de artiști pasionați, fiecare cu o viziune unică asupra artei contemporane. La această ediție vor participa: Diana Badea, Alessia Deacu, Delia Constantin, Maria Păun, Flori Lungu, Elena Milcu, Cornelia Mâțulescu. Aceștia vor lucra sub coordonarea lui Tudor Șerbănescu, mentor și artist plastic, cunoscut pentru implicarea sa în promovarea artei vizuale.

Planuri de viitor pentru „Pictură de o zi”

Succesul acestui proiect i-a determinat pe organizatori să își propună ediții mai dese, în spații neconvenționale, care să ofere un cadru inedit pentru creație. „Intenționăm să facem mai multe ediții ca aceasta cu mai puține persoane, în spații neconvenționale, urmând ca în vară să organizăm o ediție cu toți artiștii”, a mai precizat Tudor Șerbănescu.

Pentru iubitorii de artă și cultură, acest eveniment reprezintă o ocazie unică de a observa artiștii la lucru, de a interacționa cu ei și de a descoperi noi perspective asupra picturii contemporane.

Intrarea este liberă, iar toți cei pasionați de frumos sunt invitați să participe la acest eveniment dedicat artei!

„Pictură de o zi” – un proiect cultural inedit la Alexandria, inițiat de artistul plastic Tudor Șerbănescu

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

About Me

Articolul precedent

Campanie GRATUITĂ de colectare a deșeurilor voluminoase, textile și DEEE-uri

Următorul articol

Polițiștii din Teleorman acționează cu sistemul radar e-sigur

Cele mai recente articole de Cultură