Arta încondeierii ouălor – Bihoreanul cu opinci: „Autenticul este pe cale dispariție, prețuiți-l pentru următoarele generații!”

în Actualitate/Cultură

În vremuri tulburi, agitate, în care altele par a fi priorităţile timpului, sunt oameni care și-au propus să mențină în actualitate îndeletniciri din trecut chiar aici, în Teleorman, locul în care nu e deloc ușor să menții vie o activitate. La poalele câmpiei județului nostru a ajuns un tânăr care vrea să dea locului un strop din meșteșugul încondeierii ouălor de Paște. Flavius Boiț, numit poetic „Bihoreanul cu opinci” sau Sasha între prieteni are o întreagă filosofie despre modelarea ouălor. A crescut în vechea tradiție pascală dezvoltată pe meleaguri bihorene, în  armonia culorilor, delicateţea modelelor şi măiestria execuţiei unui meșteșug care este o adevărată comoară a culturii populare din zonă. A găsit „teren viran” în Teleorman, județ în care s-a păstrat tradiția roșitului ouălor doar în gospădării și vrea să insufle generațiilor actuale arta decorării acestui simbol al înnoirii periodice.

Sasha, întâi de toate, prezintă-te puțin. Cine ești, cu ce te ocupi în mod normal și, mai ales, cum ai ajuns în Teleorman…

Sunt „Bihoreanul cu opinci” (Flavius Boiț) dintr-un deal de sat al „Țării Beiușului” care a crescut cu ouăle tărcate (ouă închistrite) în casă, mătușa Tița (sora bunicului) tărca ouă în fiecare an de Sfintele Paște.

De luni până joi se alegeau cele mai albe și mai mari ouă din cuibare, iar în Vinerea Mare se tărcau ouale, punea mătușa într-o cutie (o cutie de cremă de ghete) un colț de ceară și cu coada la o bizarcă (condei/chișiță) scotea pupul de la ciurul plitei să pună ceara la topit, îmi spunea că ouăle trebuiau tărcate până la prânz și roșite până în asfințit.

În Duminica de Paște se ducea un coș mare cu ouă să fie sfințite la Biserică, în coș era un ou special care se dădea preotului, iar apoi într-o parte erau ouăle care se împărțeau atât copiilor, cât și bătrânilor și în cealaltă parte erau ouăle pentru casă, acest schimb pe schimb brăzda chipurile tuturor cu zâmbete.

Odată ajunși acasă, găzdoaia se ducea în grajd la animale cu un ou pe care îl așeza deasupra grinzii, se spunea că acest ou proteja animalele de deochii, să nu ia nimeni laptele de la vaci, să nu se îmbolnăvească mai ales cele gestante, oul era ținut tot timpul anului. Alt ou se ducea la păsări ca semn de recunoștință se alduiau (binecuvântau) să facă ouă mari în următorul an, sa fie sănătoase, și nu în ultimul rând un ou se ducea în grădină, acesta se îngropa în pământ să fie roditor și bogat în cultivarea cerealelor și a legumelor.

Așa am crescut, așa au fost primii 7 ani din viață! Deseori închid ochii și mă rog să nu uit glasul mătușii, grija pe care mi-o purtau bunicii, mirosul de ceară arsă în ciurul de la sobă, gustul cozonacilor cu nucă, s.a.m.d.

Când m-am despărțit de mătușa mea, mi-am promis că voi transmite celor care știu să mă asculte cât de bogată (spiritual) era viața satului.

Acum, sunt hairstylist, am profesat în București aceasta meserie mai bine de 5 ani, tot acolo am cunoscut-o pe soția mea, ulterior a venit pandemia și când s-au închis saloanele de înfrumusețare m-am întrebat: „Bine… dar ce urmează să fac, încotro mă îndrept”…

Țin minte ca am închis ochii și mă rugam să nu-mi pierd cumpătul, iar când i-am deschis am sunat-o pe mama să-mi trimită chitul de împristit (încondeiat) ouă, până să-l primesc am pregatit câteva ouă goale de conținut pe care urma să-mi scriu dorul care mă cuprindea tot mai tare, dor de ultima copilăriei, de mama, de mătușa mea, de bunici, dor în străfundul sufletului…

Ce mai…

Ei bine, de atunci au trecut 2 ani, între timp tot în pandemie Dumnezeu a rânduit să ne ajute sa trecem cu bucurie peste această grea încercare și ne-a dăruit cea mai minunată fetiță! În timpul sarcinii, am avut parte de multe încercări, eram la mine la Săucani, în Bihor și pentru că acolo nu au mers lucrurile așa cum mă așteptam, am ajuns la soția mea în Roșiorii de Vede, asta pentru ca ea aici avea lumea ei pe care urma să o cunosc și eu, și dincolo de acest fapt avea să vină pe lume bebelina și ne doream ce e mai bun pentru ea.

De curând a împlinit un an și tot de atunci rostul meu pe pământ este bine stabilit. Așa mă împart între două domenii total diferite, dar atât de asemănătoare. Dacă într-o zi, îmi petrec timp în oglindă să mă pregătesc pentru a mă duce la coafor, în cealaltă zi îmi iau opincile, coșul cu ouă, bizărcile (condeiele) lampa cu ceară și mă duc cu drag acolo unde sunt invitat să vorbesc de ouăle împristite (încondeiate) din Țara Crișurilor.

Pentru proiectul tău de suflet, cel legat de încondeierea ouălor, ai ales poeticul nume Bihoreanul cu opinci. Ce înseamnă pentru tine „a duce tradiția mai departe”, mai ales că ești tânăr și faci parte dintr-o generație tehnologizată. Cum ai ales să reînvii o îndeletnicire din trecut?

Ce însemna pentru mine a duce tradiția mai departe? Ei bine, nu e un lucru ușor, dar nici greu, nu e ușor pentru că trebuie să vorbești arhaic despre cât de bogată în tradiții și obiceiuri era viața satului de odinioară, trebuie de fiecare dată să mă prezint impecabil în fața celor care mă ascultă, practic retrăiesc de fiecare dată acele momente ori de câte ori vorbesc despre ele, este ușor dacă ești crescut în vatra satului, dacă ai stat pe genunchii bătrânilor să le asculți legendele care te făceau să nu-ți fie foame nici somn pentru că le-aș fi ascultat într-una.

Cu toate că fac parte dintr-o generație tehnologizată, am înrudit tradiționalismul cu modernismul și am transpus atât pe ouă acest lucru, cât și în lămpile pe care le-am creat special ca dispozitive care topesc ceara și o mențin caldă la o temperatură optimă și constată.

Povestește puțin despre felul și locul în care lucrezi… Cum se face artă pe un ou și care sunt motivele, simbolurile tale preferate? Zona pe care o transpui cel mai mult…

Datorită faptului că stau la bloc, mi-am făcut din balcon atelier, acolo se se desfășoară toată activitatea mea.

Arta pe ou se poate face cu ochii închiși, trebuie sa fii înzestrat cu acest dar, să ai alături un om care să creadă în tine (așa cum am avut-o eu pe mătușa și mai apoi pe tanti Vio) să te sprijine, să îți insufle noțiunile elementare și mai departe totul depinde de tine, traista e pe umărul tău, iar dacă ți pare grea și simți că te apasă nu trebuie să pierzi niciun lucrușor din ea, pentru că odată pierdut, pierdut rămâne.

Acesta este traista pe care o port pe umăr și mă străduiesc să culeg informații pe care să le adun în ea, pe baza acestor informații dăruiesc mai departe noilor generații și nu numai tot ce este mai frumos despre arta împristirii ouălor.

Dacă e să vorbesc despre un motiv anume pe care îl transpun pe ou, n-as putea pune un deget pe unul dintre ele pentru că mai altele 9 care vor să-și aleagă și ele la rândul lor câte un simbol preferat, așa că cele mai des întâlnite simboluri pe care le scriu pe ouă sunt: ștergarul (sub diverse forme) țesăturile, calea rătăcită, biserica, Crucea Paștelui, calea rătăcită și pomul vieții.

Ai găsit teren propice în Teleorman privind meșteșugul tău?

Terenul este propice în Teleorman pentru că din câte știu nu se mai găsesc meșteri populari care să împristească ouă aici, cu toate ca și în Muntenia erau ouă scrise cu ceară de albine,  cândva. Așadar, am profitat de acest lucru și am participat la două ateliere de ouă împristite, în două comune unde am bucurat 100 de copii, bucuria mea a fost de 10 ori mai mare mai ales că la final m-au aplaudat. A fost cea mai mare hrană sufletească!

Este handmade-ul o meserie de succes în zilele noastre?

Da, handmade-ul poate fi o meserie de succes dacă știi să te remarci prin ceea ce faci, fără eforturi colosale de a atrage atenția asupra ta într-un mod intenționat.

În lupta dintre autentic și kitsch, cine e pe primul loc în opinia ta, din experiența personală?

Da, se da o lupta crâncenă între autentic și kitsch! Însă, în opinia mea, autenticul, simplitatea se remarca mai ușor și mai repede, cu toate că se obțin foarte greu aceste rezultate.

Mi-ar fi atât de ușor să pun sclipici pe ouă, culori care să-ți atragă atenția mult, dar prefer să păstrez cu sfințenie tehnica autentică adaptată în zilele noastre.

Unde putem găsi ouăle create de tine? Se pot comanda online sau doar la târguri?

Atât ouăle cât și lămpile pe care le fac se pot găsi pe pagina de facebook „Bihoreanul cu opinci” sau pe instagram cu același nume.

Povestește un pic despre planurile tale, mai ales despre cel legat de căsuța pe care vrei să o transformi în muzeu.

În viitor am câteva planuri despre care nu vreau să vorbesc acum pentru că mi-ar plăcea să mai existe și o dată viitoare în care să vă mai vorbesc despre realizările mele.

Ce mesaj ai pentru cei care nu mai au prezente tradițiile și obiceiurile strămoșești, mai cu seamă în perioada asta de Paște, când totul ar trebui să fie autentic?

Mesajul meu pentru cei care nu mai au pe masă de Paște „ouă muncite” sau pentru care obiceiurile sunt uitate din generațiile precedente ar fi să caute informații și oameni care știu să-i transpună într-o altă lume prin modul de lucru și nu numai.

Așadar, autenticul este pe cale dispariție, prețuiți-l pentru următoarele generații! Paște Fericit!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*