– Interviu cu actriţa Adriana Trandafir –
Una dintre bunele actrițe ale țării, Adriana Trandafir, a jucat pe scena Casei de Cultură de la Alexandria, în comedia ”Mă mut la… tata”. Aceasta, alături de Andreas Petrescu, Gabriel Fătu și Adrian Păduraru, a avut o reprezentație intens aplaudată de publicul venit în număr mare la spectacolul montat în capitala Teleormanului. Imediat după piesa de teatru, plină de situații caraghioase în care se poate regăsi fiecare dintre noi, ca într-o scenă de familie, cunoscuta actriță a acceptat o discuție cu redactorii Liber în Teleorman, în care a vorbit, printre altele, despre planurile sale pe care le alternează cu actoria, dar și despre aspectul instituției de cultură gazdă a producției.
Reporter: Cum v-aţi simţit pe scena de la Alexandria şi cum aţi perceput publicul alexăndrean?
Adriana Trandafir: Ca de fiecare dată în provincie, publicul este altfel. Este special, pentru că, pe semne, oferta de teatru e mult mai mică decât în Bucureşti şi cred că oamenii sunt fericiţi să ia parte la o seară magică, minunată zic eu. Şi, ca de fiecare dată, publicul ne întâmpină cu mare bucurie. Cea mai mare fericire este că, la final, oamenii râd şi cu palmele, aşa cum a spus fetiţa mea, după ce a fost pentru prima dată la teatru.
R: Cum vi se par condiţiile în care se joacă teatru la Alexandria?
A.T.: E adevărat, nu sunt condiţiile optime, dar actorii sunt obişnuiţi, indiferent unde am juca, dacă zburăm împreună cu spectatorul şi ne simţim iubiţi şi apreciaţi, lucru care se simte, dacă există un magnetism între noi şi sală, cu siguranţă că nu mai contează condiţiile. Sigur, ar trebui să milităm cu toţii de acum încolo ca şi la Alexandria să se întâmple ceva, să se repare sala şi să devină o frumoasă încăpere de spectacole, ori, de ce nu, să se înfiinţeze un teatru. Mi-ar fi drag să vin aici frecvent şi să joc pentru că, de curând, am scos o premieră la Slatina. Noi, actorii, ne-am luat zborul şi am început să facem haiducii mai departe de Bucureşti, ceea ce este extraordinar.
R: Mergeţi cu drag să jucaţi pe orice scenă din ţară?
A.T.: Întotdeauna vin la Alexandria cu sufletul în genunchi, mă gândesc la Liviu Vasilică, la prietenul meu, şi îmi amintesc ce fericiţi eram când eram nefericiţi şi ce bine era când eram toţi în viaţă şi, poate, mai puţin răi, mai puţin invidioşi, cu mai multă înţelegere şi răbdare, pentru alţii şi pentru noi. Sigur, merg cu sufletul deschis oriunde.
R: În piesă, unul dintre personaje este pus în situaţia de a fi judecat greşit. Cum aţi gestiona în viaţa reală un aspect de acest gen?
A.T.: Nu ştiu. Aştept de la viaţă să mă pună într-o situaţie asemănătoare, dar, în orice caz, cu mult umor şi înţelepciune. Apoi, nu poţi obliga pe cineva să te iubească, dar, dacă ţi se întâmplă lucrul ăsta, trebuie să ţii cont de starea asta absolut specială.
R: Ce veţi face în vara aceasta, câtă vreme nu veţi juca?
A.T.: Eu joc la Teatrul Constantin Tănase până în 3 august, acolo unde sunt angajată, şi avem stagiune estivală, apoi, am să merg o singură săptămână la mare pentru că anul ăsta suntem ocupaţi. Ştefan, băiatul meu cel mare, a terminat Dreptul şi îşi dă licenţa anul acesta, iar fiica mea, Maria Speranţa, dă examen pentru a intra la liceu şi, îţi dai seama, suntem în focuri, deşi a învăţat. Şi eu am avut de susţinut un proiect, am învăţat. Aşa că, aştept săptămâna aia, să fiu fără televizor, fără telefon, fără lume multă, să fiu într-un loc unde nimeni să nu mă cunoască.
