Andra, Irina Rimes și Ioana Ignat vor cânta la Alexandria în plină campanie electorală de ziua (inventată) a județului Teleorman

în Actualitatea politică/Social

Despre faptul că ar exista o zi a județului Teleorman nu prea s-a auzit. Dar, având în vedere că în campania electorală, PSD trebuie să crească nivelul endorfinelor în rândul electoratului, s-a inventat și asta de vreo câțiva ani. Se pare că data de 14 mai este aceea în care județul își aniversează existența, și dacă evenimentul ar dura numai în ziua cu pricina, să zicem că n-ar fi mare deranjul. Dar acest 14 mai este precedat și urmat de o serie de evenimente publice, care au început de pe 20 aprilie și se termină pe 14 mai. Cu alte cuvinte, deloc faimoasa “Zi a Județului Teleorman” durează aproape o lună de zile. Timp suficient pentru o campanie electorală alternativă, în afara prevederilor legale, pe bani publici, în care vor fi angrenate cam toate segmentele de electorat la care partidul unic continuă să aibă priză.

Anul acesta, Ziua Județului Teleorman a început cu spectacole religioase, prilejuite de apropierea sărbătorilor pascale și vor continua cu teatru, muzică și diverse competiții sportive. De pildă, pe 7 mai, la Sala Polivalentă din Alexandria vor avea loc reprezentații teatrale, susținute de Teatrul ATENEU din Iași. De ce teatru la Sala Polivalentă? Ei bine, chiar dacă electoratul pesedist nu își va pune această întrebare, răspundem noi: PENTRU CĂ TELEORMANUL NU ARE NICIO SALĂ DE TEATRU FUNCȚIONALĂ ÎN ANUL 2019! Asta, pentru că tot e campanie electorală, adică un moment de conștientizare a lipsurilor despre care spunem că nu ne dorim să se perpetueze.

Apoi, pe 8 și 9 mai, în cadrul unui eveniment mediocru organizat de Centrul Cultural Teleorman, se vor întâmpla competiții muzicale, dar și concerte în aer liber, iar artiștii care vor cânta în Teleorman, în plină campanie electorală, sunt Irina Rimes, Andra și Ioana Ignat.

Pe 10 mai sunt pregătite expoziții cu vânzare pe platoul din fața Consiliului Județean Teleorman, exact locul unde nu se mai pot organiza manifestări publice, pentru că se fac lucrări de infrastructură, încă neterminate. Dar pentru PSD se vor întâmpla miracole, suntem siguri! Tot pe 10 mai, pe același platoul din fața Casei de Cultură, trupele Distinto și Amadeus vor susține concerte.

Ziua următoare debutează cu un tur ciclistic al județului Teleorman, la care nu au fost invitați exact inițiatorii ideii de tur ciclo-turistic în județ, după care fanfara militară a armatei va susține un spectacol pe centrul pietonal din Alexandria. Seara, Cenaclul Flacăra va concerta în fața Casei de Cultură și totul se va încheia măreț cu Parada Europei, eveniment sponsorizat de primăriile județului pentru binele celui care îi este fin și partener de afaceri lui Liviu Dragnea, care a fost și inițiatorul acestui tip de manifestare în Teleorman. Recitind acest program, noi înșine ne întrebăm dacă n-ar fi mai bine, de dragul coerenței, să facem o rubrică separată în cadrul publicației noastre, pe care s-o intitulăm SCÂNTEIA, strict pentru astfel de relatări. Căci întreg ansamblul organizatoric din spatele circului de o lună pare mai degrabă apropiat de un comunism în plină înflorire…

1 Comment

Lasă un răspuns la Cornel Anulează răspunsul

Your email address will not be published.

*