liberinteleorman.ro

Amendă de 20.000 lei pentru centrul de carantină al familiei Dragnea de la Turnu Măgurele

Așa cum știm deja, hotelul Turris de la Turnu Măgurele, afacerea familiei Dragnea, a fost transformat în urmă cu trei săptămâni în centru de carantină pentru persoanele întoarse din zonele roșii ale lumii. După cum am precizat și la data respectivă, contractul s-a semnat între Primăria Turnu Măgurele și o societate comercială cu sediul în comuna Lița, și anume S.C. Nutrelo Group SA. Compania în cauză este, de fapt, fosta Zooveg 2010 SA, care aparține fiului lui Dragnea, Ștefan Valentin. La hotelul din Turnu Măgurele au fost astfel cazați 130 de oameni întorși din zonele periculoase ale lumii, iar tariful de închiriere al unei camere a fost crescut considerabil, față de perioada anterioară pandemiei. Vorbim despre un salt de la 150 de lei pe noapte la 230 de lei pe noapte primiți direct de la statul român. Dar se pare că și condițiile de acolo au lăsat mult de dorit, determinându-i pe reprezentanții ANPC să se deplaseze la fața locului și să verifice dacă sesizările unora dintre cei cazați acolo erau reale.

Și iată că astăzi, ANPC a informat publicul cu privire la situația centrului de carantină, improvizat în hotelul familiei Dragnea. ANPC s-a autosesizat în urma unei postări apărute pe o rețea de socializare privind calitatea hranei distribuite unor persoane aflate în carantină.

Produs expirat de la Ferma Salcia a familiei Dragnea

În urma verificărilor realizate de comisarii CJPC Teleorman la SC NUTRELO GROUP SA din Turnu Măgurele, operatorul economic la care se aflau cazate persoanele carantinate și care pregătea și hrana pentru acestea, în restaurantul propriu, s-au constatat următoarele abateri: folosirea de materii prime pentru prepararea hranei, cu data durabilității minimale/data limită de consum depășită sau care nu erau însoţite de eticheta de produs de unde să rezulte principlalele elemente de identificare şi caracterizare; nerespectarea condițiilor de păstrare impuse de producător pentru anumite materii prime, respectiv produse din carne care ar trebui păstrate la temperaturi de refrigerare, acestea fiind congelate.„, susțin reprezentanții ANPC.

Operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 20.000 lei, fiind retrase din consumul uman produsele alimentare găsite în neregulă.

Advertisement

6 Comments

  1. Astia sunt mai rai decat oligarhii. Ce urari frumoase as face eu familiei Dragnea, la copilasi, nepotei, ce mai au ei prin ograda, dar mi e ca nu mi postati comentariu, asa ca scapa tovarasul Dragnea.

Dă-i un răspuns lui Despa Lucian Anulează răspunsul

Your email address will not be published.

Publicitate

Publicitate


Articolul precedent

Amenzi de peste 160.000 lei în doar 24 de ore, la nivelul județului Teleorman

Următorul articol

Cum pot deveni centrele de carantină sursa a mii de procese cu statul

Cele mai recente articole de Actualitatea politică