liberinteleorman.ro

Alt caz de pestă porcină în Teleorman

20 octombrie 2018

Monica Vasilescu

Un nou caz de pestă porcină s-a depistat în Teleorman. Potrivit Direcției Sanitar Veterinare Teleorman, pesta porcină africană confirmată în județul Teleorman, în probele prelevate de la 4 porci dintr-o gospodărie din Satul Scrioaștea, Comuna Scrioaștea Institutul de Diagnostic si Sănătate Animală București (I.D.S.A.) – Laboratorul Național de Referință pentru Pestă Porcină Africană (PPA) a confirmat prezența virusului acestei boli în data de 19.10.2018 pe probele prelevate de la 4 porci aflați într-o exploatație nonprofesională din comuna Scrioastea, sat Scrioaștea. În urma confirmării diagnosticului, serviciile veterinare au intervenit de urgență. Gospodăria respectivă a fost plasată sub supraveghere oficială și au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor și a mijloacelor de transport. A fost dispusă eliminarea celorlalte porcine din gopodărie (cinci capete) și s-a relizat ecarisarea carcaselor. Centrul Local de Combatere a Bolilor Teleorman a stabilit planul de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea PPA, precum și pentru stabilirea zonelor de restricții. Ancheta epidemiologică este în desfășurare. DSVSA Teleorman solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor întreprinse de autorități, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar, DSVSA județene sau autorităţilor locale. Toate animalele suspecte trebuie ucise şi neutralizate sub control sanitar veterinar oficial, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condițiile prevăzute de legislaţie. Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social și economic.

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Mănăstirea SF. Pantelimon de la Siliștea Gumești, în flăcări! Un bărbat a murit în incendiu

Următorul articol

Locul 3 pentru selecționata feminină U 13 AJF Teleorman

Cele mai recente articole de Actualitate