Și anul acesta Zilele Alexandriei au avut aspectul general al unui bâlci bine organizat. Și pentru că Zilele Alexandriei sunt despre identitate și apartenență, trebuie să recunoaștem că ne regăsim adesea în fața unui oraș în care mizeria, țigănia și nesimțirea sunt la ele acasă… Dar ce e clar ca lumina zilei rămâne faptul că alexăndrenilor le place distracția. Ce e drept, n-o practică prea des pentru că distracția costă. Dar zilele orașului le oferă posibilitatea de a se simți vreme de trei zile fericiți. Și bucuria începe seara, când adunați în jurul unei mese de plastic, cu mici și bere la discreție, alexăndrenii pot asculta interpreți foarte cunoscuți, antrenați pentru recitalurile în fum de mici și miros de carne semi-alterată.
Prima seară de petrecere a zilelor orașului a fost una cu adevărat specială, pentru cei care au reușit să-și păstreze perspectiva nealterată de vreo licoare a lui Bachus. Asta pentru că seara cea dintâi a fost dedicată muzicii populare și lăutărești. Dacă peste muzica populară s-a trecut cu mai puțin entuziasm, pe fondul consumului moderat de alcool de până la acea oră, lăutarii s-au bucurat cu adevărat de apreciere la Alexandria. Și cel mai apreciat dintre ei a fost Ionel Tudorache, cunoscut pentru interpretarea sa unică a piesei “La Chilia-n port”. Entuziasmați de atmosferă, dar și foarte generoși pe fondul consumului de licori relaxante, o parte dintre alexăndreni s-au poziționat lângă scenă și i-au oferit cunoscutului lăutar bani, pentru că nu oricine prinde o dedicație la un concert de asemenea amploare. Ionel Tudorache, foarte degajat, a acceptat ofranda părții generoase a publicului, promițând că nu va pleca până nu le cântă tuturor ceea ce doresc.
Mai mult, acesta a ținut să-și arate aprecierea față de generoșii orașului, dedicându-le piesa lui de suflet într-o manieră specifică: “Pentru toți băieții care a tras la fiare și știe ce e suferința!”
Și Ionel Tudorache s-a ținut de cuvânt față de publicul său, cântând peste programul convenit cu municipalitatea, în ideea că atunci când ești lăutar nu te cramponezi în contracte, că banii vin oricum. Și a avut dreptate! Căci așa săraci cum sunt, cel puțin o dată pe an alexăndrenii știu să arunce cu banii la lăutari…