Adrian Gâdea nu știe și nu a auzit să existe vreo legătură între Liviu Dragnea și Teldrum…

în Actualitatea politică

Adrian Gâdea, fostul șef al CJ Teleorman, urmașul lui Dragnea cum i se mai spune, a fost audiat în dosarul Belina, marți, la Tribunalul București, dosar în care se arată că a semnat să dea insula și brațul Pavel la Tel Drum via Dragnea. El i-a spus judecătorului că a fost acolo în copilărie, la plajă. Tot ce își amintește este că nisipul e de calitate…

Redăm dialogul între judecătorul Bogdan Alexandru Dari de la Tribunalul București și Adrian Gâdea.

Judecător: Pe Liviu Dragnea cum l-ati cunoscut?
Gâdea: m-am înscris în psd în vremea studenției, am activat în cadrul organizatiei de tineret la Turnu măgurele, după care, în 2006 am devenit președinte organizației. Atunci am schimbat câteva vorbe. Ulterior, am devenit consilier județean, în 2008, si am avut o relație profesională în sensul în care ne vedeam la întâlnirile de lucru. Apoi am fost iar pe lista de consilieri, în 2012, si am fost vicepreședinte timp de 6 luni. Atunci am avut o relație pur instituțională. Nu ne vizităm și nu mergeam la cafele împreună. Eu am auzit din media că se ducea la pescuit acolo. Eu nu am fost niciodată cu el.
Judecător: Investiții ati vrut să faceți acolo?
Gadea: Oamenii mi-au cerut să fac ceva acolo. Am primit o adresa de la Sud Muntenia în care ni se cerea să identificăm oportunități de investiții pe fonduri europene și am hotarat ca ar fi o zona care se pretează. Am oferit detalii Apelor Romane în care le-am spus că pregătim un complex turistic.
Judecător: De ce ati trimis pe mail? Asa se obișnuia?
Gadea: Mai ceream un punct de vedere… Apoi le trimiteam semnate, stampilate, cu poșta specială.
Judecător: Cate proiecte pe fonduri europene aveați?
Gadea: Aveam mai multe. Pe drumuri județene, pe partea de spital…
Nu m-am interesat ca proiectul să fie trimis Ministerului Dezvoltării Regionale.
Judecător: Înainte de a prelua insula și brațul, v-ați interesat ce preluați, cum preluați?
Gadea: Colegii…
Eu ma uitam pe rapoartele de specialitate, am studiat rapoartele să văd care este temeiul legal care avea legătură cu proiectul de hotărâre respectiv, pentru că fiecare avea o expunere de motive și un raport de specialitate.
Judecător: cărțile funciare erau solicitate fără să știți? Cine aproba?
Gadea: prima dată eu am solicitat, iar a doua oară nu eu am solicitat cărțile funciare.
Judecător: Înainte de adoptare nu ati studiat cărțile funciare?
Gadea: nu.
Judecător: a fost o percheziție, s-au ridicat cărți funciare?
Gadea: am văzut si eu în rechizitoriu. Nu știu.
Judecător: cine avea interes să schimbe cărțile funciare?
Gadea: Nu stiu.
Menționez că nu am avut nicio implicare în adoptarea HG 858 și 943 din 2013.
Judecător: nu ati facut studiu de fezabilitate, studiu de impact… nimic din acest proiect?
Gadea: Nu, domnule președinte. Trebuia să identificăm întâi axa…
Judecător: au fost efectuate controale în zona?
Gadea: nu îmi aduc aminte.
Ati auzit de SC Trident?
Gadea: Nu am auzit înainte de a se încheia contracte de cesionare.
Judecător: ați trimis vreo adresa la Teldrum?
Gadea: Cred ca a trimis CJ… sper sa nu greșesc. Ceva cu să respecte clauzele contractuale, respectiv paza bunurilor. Asa au considerat colegii.
Judecător: Tel drum a blocat accesul în zona… Ati trimis o adresa ca tel drum sa justifice blocarea accesului.
Gadea: Dacă am semnat aceasta adresa, am avut la bază un referat, este una dintre sutele de adrese semnate de către mine.
Judecător: ați semnat adresa privind preluarea celor două imobile?
Gadea: Da.
Judecător: Ați avut nemulțumiri de la oameni ca nu aveau acces în zona?
Gadea: Nu am auzit să se plângă că nu le este permis accesul în zonă.
Judecător: Vreo legătură între liviu Dragnea și Tel drum există?
Gadea: Nu știu, nu am auzit. Nu stiu sa existe vreo legătură intre Liviu Dragnea si Teldrum. Nu stiu cum pătrundea acesta acolo. Nu stiu daca se plătea bilet…
Următorul termen: 3.12.2019, ora 11.00, sala 243. Și pe 10 decembrie, ora 10.00, sala 147.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*