liberinteleorman.ro

ADP Alexandria a devenit ”SC Toțe Marioara SRL”? Șefa ”de la mătură” a restricționat accesul în instituție unui cetățean

27 noiembrie 2015

Monica Vasilescu

mioaraNu este prima dată când auzim că Marioara Toțe se comportă mai puțin cuviincios la serviciu. Până la un punct, am înțeles atitudinea domniei sale, fiindcă e greu și pentru ea să-și păstreze cumpătul într-o lume în care se găsesc destule dudui care râvnesc la statutul ei. Acum, însă, gesturile sale comportamentale au lăsat de dorit la modul absolut. Șefa ”de la mătură”, așa cum a numit-o cândva un consilier inspirat, adică doamna-conducător de la ADP, unitate aflată în subordinea Consiliului local Alexandria, a decis ca un cetățean al urbei să fie pus sub interdicția de a păși în intituția căreia, cu onor, îi ține frâiele. De ce? Fiindcă acesta și-a permis să-i treacă pragul și să-i adreseze o serie de întrebări referitoare la treburile care se petrec în ograda unității pe care o coordonează, nu pentru că ar fi vrut în mod deosebit să-i analizele stilul vestimentar, elegant de altfel.

Marian Iaciu, cu procură de la fiul său, Valentin Iaciu, a depus la municipalitatea din Alexandria câteva cereri scrise în vederea soluționării unor fapte considerate în neregulă, în cartierul F-uri din capitala de județ. Povestea a început în urmă cu un an, atunci când un cetățean al Alexandriei, care este bine băgat pe sub pielea celor din administrația publică locală, după cum vorbește gura lumii, a făcut o cerere în care solicita Administrației Domeniului Public Alexandria să ridice patru bănci aflate în perimetrul blocurilor F. ”Am auzit că un vecin din blocul F9, care și-a montat el o masă, două bancuțe și un leagăn pe domeniul public, s-a dus la doamna Toțe, a făcut cerere prin care o roagă frumos să demonteze alea patru băncuțe de acolo, că se strâng copiii seara și fac gălăgie și îl deranjează pe el și pe soția lui. M-am dus și eu la doamna Toțe. Am făcut hârtie, să-mi spună de ce și în ce bază a demontat alea patru băncuțe. Și ea și primarul mi-au răspuns, în scris, evaziv, ca unui oligofren, nimic punctual. Am semnalat, de asemenea, că o persoană a montat, ilegal din punctul meu de vedere, leagănul, o masă și două bănci în aceeași zonă”.

În prima adresă înaintată serviciului ADP din cadrul Primăriei Alexandria, Marian Iaciu înșiră o serie de întrebări pertinente menite să i se dovedească dacă, pentru unii, unde-i lege, e tocmeală. ”De ce au fost demontate cele patru băncuțe aflate în spatele blocului unde locuiesc, de către cine, în baza cărui temei legal s-a luat această hotărâre? Vă rog să-mi comunicați dacă persoana respectivă a solicitat, prin serviciul 112, ajutorul organelor abilitate de Legea nr. 61/1991, dacă au fost aplicate sancțiuni pentru tulburarea liniștii și ordinii publice și dacă demontarea băncuțelor era ultima soluție legală. În altă ordine de idei, am voie să folosesc acele băncuțe/leagăn, construite pe domeniul public, fără a avea acceptul celui care le-a construit? Am voie, ca persoană fizică, să construiesc sau să amplasez pe domeniul public măsuțe, băncuțe, leagăne? Referitor la cele patru băncuțe ridicate de primărie, vă rog să mă lămuriți în legătură cu următoarele aspecte: dacă o persoană care are în spate o listă cu semnături face reclamație la ADP (și nu la 112-Poliție, așa cum ar fi normal), și semnalează faptul că niște copii s-au urcat într-un copac aflat pe domeniul public și de acolo au deranjat liniștea unor persoane, ce faceți? Tăiați copacul? Îl scoateți din rădăcină? Îi dați foc? Sau dacă același fel de incident (deranjarea liniștii și ordinii publice) s-ar întâmpla într-o instituție publică precum ADP, ce faceți? Anunțați organele abilitate, faceți reclamație împreună cu o listă de semnături și începeți demolarea respectivei clădiri, dinamitați clădirea?”, a întrebat cetățeanul într-o petiție adresată ADP Alexandria.

”E păcat să fie demolată acea construcție pentru că este foarte frumoasă”

În răspunsul formulat de conducerea ADP, în speță Marioara Toțe, localnicul a constatat că deși a cerut porumb, i s-a dat grâu. ”Vă înștiințăm că băncile au fost îndepărtate la inițiativa și solicitarea expresă a mai mult de jumătate dintre vecinii dumneavoastră, deoarece existența lor acolo era de natură a produce disconfort și riscuri pentru locatari prin utilizarea lor excesivă de către persoane care, zilnic, la ore târzii, tulbură liniștea”. În raport cu întrebările celelalte, ADP-ul s-a rezumat la a da niște răspunsuri evazive, de genul: ”orice măsură/lucrare care se dispune și se execută pe domeniul public al municipiului are la bază hotărâri ale autorităților publice locale”.

Nemulțumit de răspuns, pe care îl consideră evaziv și fără conținut, Iaciu reclamă atitudinea celor din conducerea ADP și cere lămuriri concrete. ”Doresc să reanalizați sesizarea mea și să îmi răspundeți, punctual, așa cum prevede legea, la problemele ridicate de mine. În această revenire la petiția anteriorară, vă reamintesc că, în data de 3 septembrie 2014, am fost sunat de către dumneavoastră și mi-ați spus să cobor în spatele blocului F6, acolo unde au fost demontate băncuțele. Am analizat împreună situația și ați dat dispoziție domnului Jianu să remonteze băncuțele (Mă întreb dacă nu cumva trăim balada Meșterului Manole în variata 2014). Ați constatat că pe domeniul public, în perimetrul respectiv, mai sunt și alte probleme de rezolvat. Am discutat și problema legată de construcția ilegală de la blocul F9 și ați făcut remarca: ”e păcat să fie demolată acea construcție pentru că este foarte frumoasă”, de parcă eram la concursul cine construiește mai frumos, dar ilegal, pe domeniul public. Chiar vă e indiferent faptul că pe domeniul public pe care îl păstoriți și pentru care sunteți reunerată din bani publici se întâmplă ilegalități? V-am întrebat cine plătește demontarea și remontarea băncuțelor (cred că tot noi, cetățenii) și nu am primit niciun răspuns. Apoi v-ați urcat în autoturism, adresându-mi cuvinte jignitoare, de genul: ”nu ai altceva mai bun de făcut decât să faci reclamații”. Aceeași atitudine ați avut-o și atunci când am venit la ADP pentru a cere lămuriri. Ați avut o atitudine sfidătoare față de persoana mea, de parcă intrasem în sediul SC Toțe Marioara SRL și nu în sediul unei instituții de stat”.

Persona non grata!

ordin toțe

Incidentele nu se opresc aici. Pentru faptul că nu a lăsat lucrurile precum a dispus doamna ADP-ului, Iaciu a primit interdicție de a mai intra în sediul instituției, dovadă în acest sens stând semnătura portarului, care a specificat că, din ordin al directorului, lui Valentin Iaciu nu i se permite accesul în incintă (foto). ”Bomboana pe colivă (a se citi: culmea tupeului, abuz cras, nerespectarea legilor țării) a fost pusă în momentul în care Marioara Toțe a dat dispoziție ofițerului de serviciu să-mi interzică accesul în instituția pe care o conduce. Pentru modul de comportament jalnic, abuziv și discreționar de care a dat dovadă, i-am cerut demisia de onoare. Doresc, de asemenea, să suporte din bugetul ei, nu al contribuabililor, contravaloarea montării și demontării băncuțelor”, ne-a spus cetățeanul în cauză.

lipsa autorizatieCu privire la acest aspect, Direcția Administrație Publică Locală – Serviciul Juridic Autoritate Tutelară Resurse Umane acoperă refuzul accesului în instituție, motivând că Iaciu a avut o atitudine recalcitrantă, presărată cu injurii și afirmații defăimătoare la adresa directorului instituției, a făcut vizite repetate, de multe ori în aceeași zi. Acest răspuns a fost remis în luna septemprie a acestui an, la termen de un an de la solicitarea depusă de acesta la primărie, cu rugămintea de a se analiza comportamentul șefului care i-a restricționat părunderea în instituție.

Tot în septembrie 2015, Iaciu a fost înștiințat de către Direcția Tehnic Investiții că Primăria Alexandria nu a executat lucrările de montare pentru o masă, două băncuțe și un leagăn pe domeniul public, în perimetrul blocului F9. În aceeași lună, Direcția Administrație Publică Locală a eliberat un act prin care se specifică faptul că obiectivele împricinate nu au autorizație de construire. În aceste condiții, în care nu numai că nu a rezolvat ilegalitatea semnalată (că leagănul ilegal este tot acolo), ci a și recunoscut că băncile nu ar fi trebuit demontate, nu înțelegem cine a autorizat-o pe Marioara Toțe să aibă o asemenea atitudine de trufie față de un om care îi pune sub nas deficiențele, pentru a le găsi rezolvare. Dar nici nu ne mai obosim să pricepem de ce Marioara Toțe nu poate fi Marioara Toțe fără a fi și fudulă.

P.S.: Auzim că doamna Toțe nu mai poate de grija noastră și a celor care ar ”ordona” să-i evidențiem activitatea ”prodigioasă”. Am dori să afle că singurele ”comenzi” pe care le primim provin de la oamenii de rând, pe care le executăm cu mare drag, chiar dacă nu ne luăm leafa din bani publici (precum dânsa), iar ei chiar vin cu dovezi concrete. Parol!

Advertisement

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

2 Comments

  1. Multi nebuni au prea mult timp liber!
    Ar fi bine de stiut daca reclamatia domnului era semnata si de ceilalti locatari. Daca i se opune solicitarea reclamatului semnata de mai multi locatari atunci, datoria institutiei mentionate este de a accepta punctul de vedere majoritar. Si ca o parere personala extrasa din experienta, de obicei reclamangii sunt cei care nu participa sub nici o forma la bunul mers al comunitatii (ex: nu vor sa plateasca nici femeia care matura scara)

  2. Anuntul cu restrictia e halucinant.Un conducator de institutie platit din bani publici intezice accesul unui cetatean indifferent cine ar fi el.Parca ar fi firma lui ma-sa.Asta e Teleormanul feuda baronilor si a amantelor de birou

Dă-i un răspuns lui Florin Giurcanas Anulează răspunsul

Your email address will not be published.

Publicitate

Publicitate


Articolul precedent

Memorialul „Eduard Cristescu” chimonoul de aur

Următorul articol

22 polițiști din Teleorman au fost avansați în grad

Cele mai recente articole de Actualitate