liberinteleorman.ro

Acuze spre Liviu Dragnea: bănet scurs din buzunarele statului, via TelDrum

Monica Vasilescu

dragnea-

A condus Teleormanul, unul dintre cele mai sărace județe ale țării, vreme de 13 ani, iar acum se ocupă de România. Din funcțiile de deputat, ministru și vicepremier, Liviu Dragnea face aranjamente guvernamentale prin care amicii săi încasează teancuri de bani pe lucrări de drumuri realizate de ”firma de curte”, care are ca deviză: ”Construim pentru viitor”. Sunt lucruri pe care toată lumea le-a auzit la colțul stăzii, dar numai Marian Vanghelie s-a hotărât să facă igienă administrativă și să le spună cu subiect și predicat, după ce pesediștii au avut încă un moment de neinspirație și l-au dat afară din partid.

Potul cel mare, în doar doi ani de guvernare

Centralizarea tuturor achiziţiilor publice locale, făcută de presa centrală pe baza informaţiilor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), arată că firma din Teleorman ţine, în 2014, capul de afiş în rândul clienţilor statului, câştigând contracte care însumează 40,7 milioane de euro, preponderent din partea administraţiilor publice locale.

Regăsim aici contractul semnat cu Consiliul Județean Teleorman în data de 22 octombrie 2013, care viza întreținerea curentă pe timp de iarnă a drumurilor județene din Teleorman, în perioada 2013-2017. La licitație a fost o singură ofertă, a celor de la TelDrum, care au câștigat un contract de peste 84 de milioane de lei. Tot Consiliul Județean Teleorman a mai făcut o licitație pentru întreținerea curentă pe timp de vară a drumurilor județene, pe aceeași perioadă. Contractul obținut de TelDrum a însumat 64 milioane de lei.

Foarte multe contracte au fost luate de TelDrum de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. Astfel, 72.300 lei s-au dus pe achiziționarea de mixtură asfaltică tip BAR 16 – Lot 3 – SDN Alexandria. S-a făcut negociere fără anunț de participare, iar justificarea a fost aceea că produsele au fost cotate și achiziționate la o bursă de mărfuri. Alți 63.706 lei, tot prin negociere fără anunț de participare, s-au alocat pentru nisip trebuincios în campania de iarnă 2013-2014, Lot 3 – SDN Alexandria. De către aceeași Companie s-a semnat contractul pentru mixtură asfaltică BA 16 – SDN Alexandria – Lot 3, valoarea finală a acestuia, fără TVA, fiind de 110.800 lei. CNADNR a încredințat victorioasei firme lucrări de intervenție în vederea asigurării condițiilor de siguranță în exploatarea drumului național DN 52, între km 43+950- km 44+600, km 49+194-km 51+670 și km 52+350-52+649, pe raza SDN Alexandria, în valoare de 3.197.601 lei, dar și lucrări de întreținere periodică pe DN 73, km 1+285- km 7+000, km 11+100- km 13+800 – 2 loturi, însumate la 11.601.819 lei. Încă un contract semnat șmecherește a prevăzut execuție lucrări de reparații pe suprafețe întinse pe DN 51, DN 52 și DN 51A, valorificat la 5.666.854 lei.

Primăria Alexandria, principala vacă de muls

Foarte multe contracte ale societății-căpușă au fost atribuite de către primăria capitalei de județ. Aici regăsim reabilitare trotuare pe străzile Mihail Kogălniceanu, Agricultori, Libertății, Gheorghe Doja și Victor Antonescu- Lot V Reabilitare trotuare pe strada Victor Antonescu, la prețul de 699.072 lei. Tipul procedurii se știe: negociere fără anunț de participare.

Tot Primăria Alexandria a reabilitat trotuare pe străzile Mihail Kogălniceanu, Agricultori, Libertății, Gheorghe Doja și Victor Antonescu+Lot II Reabilitare trotuare pe strada Agricultori, cu suma de 646.922 lei +Lot IV – reabilitare trotuare pe strada Gheorghe Doja, în valoare de 311.517 lei. La acestea se adaugă lotul III – reabilitare trotuare pe strada Libertății, lucrare ce a costat 983.954 lei.

Din peisaj nu lipsește nici Primăria Videle, acolo unde TelDrum a realizat lucrări de reparații curente, întreținere străzi și amenajare parcări, totul cu prețul de 517.069 lei. La loc de cinste stă Primăria Zimnicea, cu care ”firma ideală” a semnat un contract referitor la beton B200 gata de turnare – 2149 mc, în orașul de la malul Dunării, contra valorii de 414.757 lei.
Pe lista contractărilor regăsim și Primăria Saelele, comună unde Liviu Dragnea și-a petrecut copilăria. Cine și-ar fi închipuit că, peste ani și ani, adultul Liviu își va întoarce fața spre locul adolescenței și va atribui acestuia un contract de canalizare și stație de epurare în schimbul a numai 3.928.961 lei?!

Crește cota, se extinde aria
Datele din SEAP spun că, în intervalul 2012-2014, perioada de guvernământ, coincidență sau nu, TelDrum a semnat contracte și cu alte autorități din afara județului Teleorman, după cum urmează: Consiliul Județean Satu Mare – 1.360.672 lei, Consiliul Judeţean Dâmboviţa – 8.685.920 lei, Primăria Craiova – 39.890.200 lei, Consiliul Judeţean Satu Mare – 38.974210 lei, Primăria Caracal – Acord cadru – Lucrări de reparații și întreținere străzi, alei, trotuare și parcări în municipiul Caracal – 40.088.174 lei, Primăria Slatina – 104.839.000 lei, Comuna Movileni, județul Olt – 6.940.603 lei, Comuna Brastavatu, județul Olt – 1.169.269 lei, Comuna Urzica, județul Olt-2.438.749 lei, Primăria Comunei Giuvărăști, județul Olt (localitatea de proveniență a soției lui Dragnea, Bombonica) – 4.560.415 lei, Consiliul Județean Olt- 7.222.985 lei.

P.S.: Nu știm de ce Liviu Dragnea se dezice de faimoasa TelDrum, pentru că TelDrum nu se leapădă de el, din contră, îi asfaltează toate drumurile, să revină acasă și să trăiască alături de conjudețenii lui, în Teleormanul prosper pe care l-a înflorit în toții anii de guvernare locală și națională.

Advertisement

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Publicitate


Articolul precedent

Fotbal&baschet. Meci demonstrativ între fotbalistele de la Universitatea și baschetbalistele de la BCT

Următorul articol

Spectacole de teatru la Școala “Mihai Viteazul” din Alexandria

Cele mai recente articole de Actualitate