Încă din weekend, polițiștii teleormăneni au participat la noi acțiuni de amploare la nivel județean pentru a verifica modul în care populația respectă restricțiile instituite în perioada stării de carantină. Ieri, 5 aprilie, mai multe astfel de verificări au avut loc pe raza municipiilor Alexandria și Roșiori de Vede, cât și a comunelor Buzescu, Brânceni și Smârdioasa, peste 100 de polițiști fiind mobilizați în procedură.
Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției Române au acționat în vederea respectării interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină, precum și a celor referitoare la circulația persoanelor.
Ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 104 sancțiuni contravenționale, valoarea acestora depășind 170.000 lei. Au fost controlate în trafic aproximativ 200 de autovehicule și legitimate peste 370 de persoane. De asemenea, polițiștii de investigare a criminalității economice au acționat pentru prevenirea si combaterea faptelor de evaziune fiscală și protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări servicii ilicite, fiind constatată o infracțiune și confiscați 616 lei.
Pe raza județului Teleorman, echipaje mixte de polițiști, jandarmi și polițiști locali acționează permanent pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică, prevenirea și limitarea răspândirii virusului COVID 19, dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.
Ati vazut studiul facut de google? Teleormanul este cel mai indisciplinat judet din tara si respecta cel mai putin distantarea sociala.