Polițiștii din cadrul Serviciului rutier al I.P.J. Teleorman au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și efectuează cercetări în urma unui tragic accident rutier produs astăzi, în jurul orei 16:00, pe DN 6, la intrarea în comuna Vitănești, dinspre Alexandria.
Conform primelor investigații, un bărbat de 74 de ani, din municipiul București, a încercat să traverseze carosabilul fără să se asigure corespunzător, prin fața unui vehicul. În acel moment, a fost lovit mortal de autoturismul care circula regulamentar. Autoturismul era condus de un bărbat de 46 de ani, tot din București. Potrivit unor surse, pietonul încerca să traverseze pentru a cumpăra pepeni de la o tarabă din zonă.
„Polițiștii din cadrul Serviciului rutier al I.P.J. Teleorman au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și efectuează cercetări în cazul unui accident de circulație produs astăzi, în jurul orei 16:00, pe DN 6, la intrarea în comuna Vitănești, dinspre Alexandria.
Din cauze și în împrejurări ce urmează a fi stabilite cu exactitate din cercetări, un bărbat de 74 de ani, din municipiul București, s-ar fi angajat în traversarea carosabilului, fără să se asigure, prin fața unui vehicul, moment în care ar fi fost lovit de un autoturism aflat în depășirea primului, condus de către un bărbat de 46 de ani, domiciliat în municipiul București.
În urma impactului a fost înregistrat decesul pietonului.
Rezultatele testărilor cu aparatele din dotarea polițiștilor au indicat că, la momentul producerii evenimentului rutier, conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice ori a vreunei substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul”, a transmis IPJ Teleorman.