Un accident mortal a avut loc, marți seara, între un autoturism și un tractor, la Furculești. În autoturism se aflau trei pasageri, dintre care doi bărbați și o femeie, iar în tractor era doar șoferul, în stare de ebrietate.
În urma accidentului au rezultat două victime, astfel: o femeie, de aproximativ 57 de ani, aflată în stop cardiorespirator, care a fost scoasă din caroseria deformată de pompieri cu ajutorul accesoriilor de descarcerare. Din păcate, manevrele de resuscitare efectuate de personalul SAJ și SMURD nu au avut niciun rezultat, aceasta fiind declarată decedată; un bărbat, de cca. 63 de ani, cu fractură la membrul superior stâng și traumatisme la nivelul capului, conștient și cooperant, neîncarcerat. El a fost preluat de un echipaj SAJ și transportat la UPU Alexandria pentru a primi îngrijiri de specialitate.
Celelalte două persoane implicate în eveniment nu au necesitat îngrijiri medicale si nu au fost transportate la spital.
Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor P.S.I., iar autoritățile competente au preluat cazul pentru cercetări, potrivit ISU Teleorman.
Reacția întârziată a IPJ Teleorman
Inspectoratul de Poliție al Județului Teleorman a transmis un comunicat „urmare a apariției în spațiul public” și cu virgulă între subiect și predicat (greșelile din comunicatele oficiale sunt tot mai dese în ultima vreme) a doua zi.
„La data de 07 iunie, a.c., orele 22:10, am fost sesizați prin S.N.U.A.U 112, cu privire la faptul că pe DN52, între localitătile Furculești și Crângu, județul Teleorman, a avut loc un accident rutier.
La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri, care în urma verificărilor efectuate au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 62 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism pe DN52, la km 22+40 m, a intrat în coliziune cu un ansamblu agricol format din tractor și semiremorcă condus de un bărbat în vârstă de 53 de ani, din comuna Bogdana, județul Teleorman.
În urma evenimentului rutier, a rezultat decesul unei femei în vârstă de 53 de ani, din municipiul București, pasageră în autoturism și vătămarea corporală gravă a conducătorului autoturismului, care a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului tractorului și 0,0 mg/l alcool pur expirat în cazul conducătorului autoturismului.
În cauză se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier”, a spus Poliția.