SONY DSC

A murit medicul de numele căruia se leagă construirea Spitalului „Caritas” din Roșiorii de Vede

în Actualitate

Medicul Virgil Sotirescu a murit. Autoritățile locale din Roșiorii de Vede, acolo unde doctorul Sotirescu a profesat întreaga carieră, își exprimă regretul față de trecerea sa în neființă.

„Îmi exprim regretul profund la vestea decesului medicului Virgil Sotirescu, cetățean de onoare al Municipiului Roșiorii de Vede, de numele său legându-se construirea Spitalului „Caritas” din Roșiorii de Vede. Medicul Virgil Sotirescu va rămâne un reper în obstretică-ginecologie, prin implicarea alături de alți colegi într-o serie de intervenții care au făcut renumit Spitalul „Caritas” Roșiori de Vede – al cărui director a fost în perioada 1973 -1988 și 1991 – 1997. Pentru locuitorii municipiului și nu numai, dr. Virgil Sotirescu va rămâne un exemplu de profesionalism, un medic dedicat pacienților săi, respectat de toți cei care l-au cunoscut ori au avut privilegiul de a lucra împreună cu domnia sa.

Transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis primarul Valerică Cîrciumaru.

Doctorul Virgil Sotirescu a fost unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați medici care și-a început cariera și a încheiat-o la Roșiorii de Vede. A fost șeful Secției Obstetrică – Ginecologie și director al spitalului din Roșiorii de Vede.

2 Comments

  1. La nivelul R de vede era doctor priceput, dar de o infinită aroganță și pe deasupra șoptitor la securitate conform documentului de la CNSAS precum și pupilul sau ștefănescu. Zeci de asistente, surori medicale, infirmiere ori muncitori din spital au trebuit să dea mulți bani lui Soti că să fie angajați și curtea plină de curcani- peșcheș. Apoi asistentele erau trecute repede la o clasă mare de salarizare ca să recupereze mita. Ptr a și menține funcția trimitea daruri bogate la MS ( dr radu dop ) cu alimente din hrana bolnavilor prin șoferul ďe pe salvare. Nu i dădeai cu prajina de nas acestui individ care se credea buricul pămîntului. La fel si cele 2 progenituri ale sale

  2. Condoleanțe familiei ! Un medic excepțional, ne-a salvat mama de la moarte când ea avea 42 de ani, iar eu 10 ani. Un om deosebit ! Dumnezeu să-l odihnească !

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*