A fost odată…omul de lângă tine

Se spune că puterea schimbă oamenii. Dar foarte rar se precizează și cât de mult o face. Uneori, poate nu-i schimbă deloc. Dar le dă libertatea de a nu se mai cenzura și de a deveni cu adevărat ei înșiși.

E greu de spus care a fost relația lui Drăgușin cu puterea, din acest punct de vedere, dar există certitudinea că Victor Drăgușin de azi nu mai are nimic în comun cu Victor Drăgușin de acum zece ani.

Prima dată când l-am întâlnit pe Victor Drăgușin, în urmă cu mai bine de un deceniu, chiar părea a fi “omul de lângă tine”. (N. R. pentru necunoscători, acesta a fost multă vreme sloganul lui electoral: “omul de lângă tine”.) Era mereu activ și implicat în tot ce făcea, avea un simț al umorului foarte subtil și, uneori, dădea dovadă de autoironie, care e virtutea omului cu adevărat inteligent. Căci oricine poate râde de ceilalți, dar puțini au rafinamentul de a râde de ei înșiși. Dincolo de toate astea, Drăgușin avea carismă și părea un om normal. Fără ifose, fără fițe politicianiste, fără naivități închipuite.

Față de Dragnea, care era și atunci mai relevant public decât Drăgușin, primarul Alexandriei nu avea disperarea aceea de a deveni un mare conducător al nației. Era un primar mulțumit că e primar, împăcat cu sine și cu ceilalți.

Îmi amintesc cum adversari politici ai PSD-ului spuneau pe vremea aceea că toți cei îmbrăcați în roșu sunt o apă și-un pământ. Mai puțin Drăgușin. Pentru că era omul de lângă tine, ăla care te ajuta să treci strada, dacă erai în baston, ăla care îți dădea o floare de ziua ta, ăla care te felicita când făceai ceva bun sau care te încuraja, când te simțeai dat la o parte. Poate nu era așa, poate doar poza, dar măcar era credibil.

E drept că filmarea unei șpăgi luate pe vremea când era viceprimar trebuia să ne fi pus pe gânduri, dar mulți dintre noi credeam atunci că omului de lângă noi îi plăceau camerele de luat vederi, băuturile fine și țigările scumpe. Așa că nu ne-am îngrijorat prea tare…

Apoi, ceva s-a întâmplat. E greu de spus ce, câtă vreme transformarea “omului de lângă tine” în “vătaful de la Alexandria” a fost abruptă. Practic, peste noapte, Drăgușin a devenit un om întunecat, rezervat, neîncrezător, parcă hăituit. Reacțiile lui care, altădată erau cumpătate și echilibrate, au devenit un fel de lătrat al câinelui rănit, prins într-un gard de sârmă ghimpată din care nu se putea elibera. S-a înconjurat de oameni slabi și prefăcuți, care l-au mințit că e încă “omul de lângă tine”, deși uneori nu mai era nimic uman în el. Lovea ori de câte ori avea ocazia, puncta numai în bubuituri, amenința ca un vătaf, se bucura numai în pierdere. De vreo cinci ani, transformarea lui în rău s-a desăvârșit. Banii și frica de a-i pierde l-au făcut agresiv și impertinent. I-au luat voința de a trăi frumos și l-au închis mai tare în sistemul acela păcătos de relații cu prieteni interesați, care l-au folosit fără nicio jenă.

Și astfel, în toamna vieții lui, Drăgușin nu mai e nici măcar umbra palidă a omului de lângă tine.

Desigur, mulți îl vor mai vota. Din inerție, evident. Pentru că ei își amintesc cum era Drăgușin acum zece ani. Și votează amintirea aceea. A unui primar implicat și plin de considerație pentru viața celor din jurul lui. De fapt, amintirea aceea îi face pe mulți să spună că Drăgușin va rămâne primar la Alexandria cât timp va dori el.

Dar sunt și destui care văd transformarea. Care simt că Drăgușin de azi nu mai are nicio legătură cu cel de acum un deceniu. Și-a pierdut nu doar carisma, ci și măsura, în numele unui anturaj care i-a umflat conturile, dar i-a răpit singura calitate care conta: aceea de a fi omul de lângă tine.

Și poate că Drăgușin de acum e unul cu mult mai bogat decât cel de acum un deceniu. Poate are mai mulți prieteni interesați decât atunci. Dar are și mai multe frici. La fel cum are și mai multe păcate. De asta, indiferent ce susține prin slogan, Drăgușin nu mai e omul de lângă tine. Iar dacă Drăgușin de acum un deceniu s-ar întâlni măcar în treacăt cu Drăgușin cel de azi, și-ar schimba măcar, de rușine, sloganul.