liberinteleorman.ro

A fost activat Planul Roșu de Intervenție la Putineiu: Accident rutier cu victime multiple

4 august 2021

Accident rutier la Putineiu (DN 65A) în care au fost implicate un autoturism și un atelej hipo, posibil 8 victime.

Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planul Rosu de Interventie.

Din informațiile primite pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, în urma accidentului sunt rezultate opt victime, dintre care două inconștiente.

La fata locului, echipajele operative intervin cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple, 6 ambulanțe SMURD și 8 ambulanțe SAJ, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman, mr. Gelu Dragomir.

UPDATE: Sunt 8 victime, dintre care 4 adulți și 4 copii.

Una dintre persoanele adulte din autoturism prezenta leziuni incompatibile cu viața, iar cealaltă se afla în stop cardiorespirator, motiv pentru care i se fac manevre de resuscitare.

Celelalte victime, 4 copii și 2 adulți, din atelajul hipo, sunt conștiente și cooperante, cu multiple traumatisme, preluate de echipajele medicale SMURD și SAJ pentru acordarea primului ajutor calificat si transportarea la spitalele Turnu Măgurele și Alexandria.

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor la Ziare.com și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

EXCLUSIV: Inspecția Fiscală din Teleorman este complet blocată! Prejudiciu de peste jumătate de milion de euro

Următorul articol

Cod Portocaliu de vijelii puternice și ploi – HARTA

Cele mai recente articole de Actualitate

Peste 10.000 de șomeri în Teleorman

La sfârșitul lunii ianuarie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Teleorman erau înregistraţi 10.028 șomeri (din care 4122 femei),