50 de sancțiuni contravenționale pentru șoferii care nu respectă regulile

în Actualitate/Politie

La acest sfârşit de săptămână, polițiștii au continuat acțiunile pe raza județului Teleorman, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fiind întocmite dosare penale și aplicate sancțiuni contravenționale pentru diverse abateri privind circulația pe drumurile publice.

În urma activităților preventive desfășurate, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 50 de sancțiuni contravenționale în valoare de 17 100 de lei, au reținut 7 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice și a fost retras 1 certificat de înmatriculare.

Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Exemplificăm:

La data de 30 decembrie, a.c., ora 08.34, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roșiori de Vede – Biroul Rutier au depistat un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Tătărăștii de Sus, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism în localitate, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “ conducerea unui vehicul fără permis de conducere” , urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.

La data de 30 decembrie a. c., ora 09.05, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Alexandria au depistat un bărbat în vârstă de 31 de ani, din municipiul Alexandria, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism în municipiu, deși avea dreptul de a conduce suspendat.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent

Reamintim conducătorilor auto că, pentru deplasarea în condiții de siguranță, polițiștii recomandă:

  • în condiții de vizibilitate redusă (ceață densă, ploaie abundentă), utilizați luminile de întâlnire și pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri!
  • păstrați o distanță mai mare față de autovehiculele care circulă în față și evitați acționarea bruscă a mecanismului de direcție și a sistemului de frânare ale autovehiculului!
  • înainte de a porni la drum, interesați-vă cu privire la condițiile meteo-rutiere existente pe traseul pe care urmează să îl parcurgeți!
  • adaptați permanent viteza de deplasare la condițiile de drum și de trafic!
  • în condițiile unui trafic aglomerat sau ale apariției blocajelor rutiere, păstrați-vă calmul, nu blocați intersecțiile și nu vă angajați în depășirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate!
  • nu uitați, că anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei!
  • nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive!
  • respectați normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau vehicule!
  • folosiți centura de siguranță!
  • respectaţi indicaţiile poliţiştilor rutieri!

O atenție deosebită va fi acordată menținerii climatului de siguranță publică în noaptea dintre ani.

Poliţiştii teleormăneni vor fi prezenţi în stradă, în zonele cu aflux mare de public sau în cele în care vor fi organizate manifestări cu prilejul Revelionului.

Aceștia vor patrula în zonele aglomerate, pregătiţi să intervină pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale și aplanarea stărilor conflictuale.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*