4 VICTIME au ajuns la spital după ce ambulanța care îi transporta s-a răsturnat în șanț

în Actualitate

Accident rutier vineri seara pe raza localității Troianul – DN 65 E! O ambulanță care transporta pacienți pentru dializă s-a răsturnat în șanț, după ce șoferul a pierdut controlul volanului din cauza asfaltului ud.

Din primele informații, au rezultat 4 victime (două femei și doi bărbați), care au ajuns la spital, una fiind în stare gravă.

La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Roșiori cu o mașină de stingere, o descarcerare, o ambulanță SMURD și un ATPVM, iar din cadrul SAJ două echipaje medicale.

UPDATE: IPJ Teleorman

La data de 8 octombrie 2021, prin apel la 112 am fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza localitații Troianul, s-a produs un accident rutier.

Echipa de cercetare la fața locului s-a deplasat la locul producerii eventimentului constatând că, în timp ce un bărbat, în varsta de 57 de ani, conducea un autoturism tip ambulanță, aparținând unei societați comerciale, pe DN 65E, din direcția Bogdana spre Troianul, la intrarea în localitatea Troianul, a parăsit partea carosabilă și a intrat in sanțul adiacent parții carosabile.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a 4 persoane, toți pasageri în autoturism.

Conducatorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal urmând a fi propusă soluție legală.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Your email address will not be published.

*