liberinteleorman.ro

Vreme de 10 zile, la Alexandria, s-a întâmplat teatru. Gala Ideo Ideis a încheiat ediţia a noua

27 august 2014

Monica Vasilescu

ideoCei mai frumoşi copii au plecat de acasă, acolo unde au stat timp de zece zile. Ideo Ideis s-a încheiat aşa cum a început: cu bucurie, curaj, energie, sclipire, euforie, pasiune. Oraşul care are parte de cultură cu porţia – Alexandria – a fost însufleţit, în perioada 18-26 august, de cel mai însemnat eveniment construit anul acesta în jurul sintagmei: “Tu când mai ajungi pe-acasă?”

Finalul ediţiei a noua a Festivalului de Teatru Tânăr Ideo Ideis a bucurat şi a întristat deopotrivă. Pe fundalul muzical asigurat de cei de la Suede (Beautiful ones), tinerii au cântat şi au dansat până la epuizare, având regretul că festivalul s-a încheiat.

10 zile şi un şir de evenimente culturale ce i-au ţinut ocupaţi pe cei interesaţi de artă sau, cel puţin, de unele forme ale ei. Toate activităţile au fost rememorate, marţi seara, la Gala de închidere a festivalului care a adus la Alexandria oameni cu renume precum: Victor Rebengiuc, Florin Piersic Jr., George Mihăiţă, Marcel Iureş, Nae Caranfil, Horia Colibăşanu, Andi Moisescu, etc.

ideo2„Părinţii” Ideo Ideis, Andreea Borţun şi Alexandru Ion, doi tineri încrezători în şanse, în mentorat, autenticitate și în valori ce trebuie formate şi recunoscute, alături de întreaga echipă care şi-a pus amprenta pe toate lucrurile frumoase întâmplate la eveniment, au spus: “la bună regăsire, anul viitor, la ediţia de 10 ani”. În prezenţa tuturor celor care au susţinut ideea de a avea un eveniment dedicat teatrului la Alexandria, vorbim aici despre autorităţi locale, sponsori, prieteni şi apropiaţi, trupele de teatru tânăr şi-au primit recompensele. Fiindcă anul acesta competiţia a fost eliminată de la Ideo Ideis, micii actori au primit premii simbolice ce au legătură cu teatrul, de la mentorii festivalului: Cătălin Ștefănescu, Medeea Marinescu, Marius Manole, Vlad Zamfirescu, Andi Vasluianu. Președintele onorific al festivalului, Marcel Iureş, nu a fost prezent în sală seara trecută, dar a fost alături de tineri cu o seară înainte, făcând un rol monumental în piesa “Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule”, alături de George Mihăiţă.

ideo1Pe scena Casei de Cultură din Alexandria au fost prezentaţi partenerii, artiştii, trainerii, juniorii, trupele de teatru, coordonatorii şi toţi cei care au avut de lucru în această perioadă în municipiu. În prim-plan a stat şi trupa Shtanga boys, băieţii care au asigurat partea tehnică a activităţilor.

Despre festivalul care, fără doar şi poate, a răspuns unei nevoi, mentorii Ideo au vorbit în termeni flatanţi. Medeea Marinescu este de părere că evenimentul de la Alexandria se numără printre cele mai imporante din ţară deoarece se adresează celor care se află în formare, iar Andi Vasluianu consideră că tinerii şi-au luat frâiele în mâini, fiind mult mai puţin coordonaţi.

La rândul său, Vlad Zamfirescu a spus că a simţit o bucurie şi detensionare a situaţiei în urma faptului că s-a scos competiţia, mai ales că acum se pune accent pe echipă, iar Marius Manole a simţit mari progrese de la an la an.

După gală, tinerii s-au distrat la Ştrandul din Alexandria, alături de trupa The Pixels. Festivalul cu cel mai amplu proces de educație alternativă prin artă dedicat tinerilor liceeni din România revine vara viitoare, în 2015, moment în care se vor întâlni, din nou, oameni și idei, gânduri și povești, teatru și educație, voluntariat, devotament, camaraderie, echipă, toate într-o atmosferă fără reguli și restricții.

Advertisement

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate


Articolul precedent

Programul artistic al Zilelor Alexandriei a fost modificat – Ion Popa, Parazitii și Pasărea Rock vor delecta alexăndrenii de ziua lor

Următorul articol

PSD se teme de concurență? – Numai candidatul PSD la prezidențiale are dreptul la o campanie de strângere de semnături la Alexandria

Cele mai recente articole de Cultură

Proiect cultural: Biblioteca pentru tineri

          Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Teleorman, demarează proiectul cultural Biblioteca pentru tineri, ce se va