12, decembrie, 2017
Breaking News:

Vizită regală la Alexandria

principesa1 Carmen Dumitrescu
Ziua de 2 martie a fost una cu totul specială pentru alexăndreni. Nu de alta, dar nu se întâmplă prea des ca vreun vlăstar regal să calce pe aceste meleaguri, ba chiar să lanseze două cărți de foarte bună calitate. Și totuși, prin efortul unor reprezentanți ai Secției Numismatice Alexandria, precum Victor Andreescu, Teodor Nicolae Săceanu și Romeo Furtună, s-a reușit aducerea în Teleorman a Alteței Sale Regale, Principesa Maria a României. Evenimentul a fost emoționant, având în vedere și circumstanțele în care se găsește astăzi Casa Regală a României, dar și numărul mare de teleormăneni care au dorit să aibă prilejul de a vedea și de a simți amprenta Regalității la ei acasă. În plus, Secția Numismatică Alexandria a pregătit și o plachetă comemorativă, marcând 100 de ani de la trecerea la cele veșnice a Reginei Elisabeta a României. După cum s-a anunțat, evenimentul a fost împărțit pe două momente, unul desfășurându-se la Catedrala “Sfântul Alexandru” și unul la Muzeul Județean Teleorman. Primul moment, cel de la Catedrală, a atras un număr mare de iubitori ai Regalității, dar și personalități publice locale. Prin mulțime, au putut fi identificați George Drăghici, Florin Titirișcă, Dan Botez sau Cristian Scarlat. Episcopul Galaction Stângă a oficiat, cu acest prilej, și o slujbă de pomenire la 100 de ani de la trecerea la cele veșnice a Reginei Elisabeta a României.
principesa2Cel de-al doilea moment s-a desfășurat la Muzeul Județean Teleorman, unde a avut loc vernisajul expoziției “150 de ani de la sosirea lui Carol I pe pământ românesc” și lansarea a două cărți: “Margareta. Mărturia unui sfert de veac regal”, semnat de Sandra Gătejeanu-Gheorghe, Director de Protocol al Casei Regale a României, constând în consemnări ale activităţii de binefacere şi contribuţia la dezvoltarea instituţională şi culturală a României și “Cotroceniul regal”, în care Diana Mandache se raportează la Palatul Cotroceni ca la o reflecție a istoriei politice a țării. La finalul evenimentului, ASR Principesa Maria a României a primit din partea cunoscutului sculptor-medalist, Constantin Dumitrescu, o statuetă reprezentându-l pe Regele Carol I.

Lasă un răspuns