20, septembrie, 2018
Breaking News:

Viaţa nu îţi oferă nimic până nu te laşi de fumat şi de băutură

12539952_445877572280546_1395071565_n“Viaţa nu îţi oferă nimic până nu te laşi de fumat şi de băutură” spune Daniel Neda, un bărbat de 48 de ani dintr-o comună din Teleorman, care a ajuns de la familia alcătuită din patru membri, cu prima maşină şi primul televizor din comună, la a locui cu opt pisici în “casa de la cimitir”. Ocupaţia sa este “de a nu sta” şi crede că acum viaţa lui devine din ce în ce mai bună.
Dan poartă mereu ceva pe cap, din care îi iese părul lung, lăsându-i la iveală fruntea înaltă. Ochii negri sunt înconjuraţi de gene scurte, acoperiţi de sprâncene grose şi stufoase. Are un nas mare şi ascuţit, iar buzele îi sunt ascunse de mustaţa şi barba lăsate lungi de șase luni, negre, cu câteva fire albe la vârf. Este de o statură cu puţin peste medie, slab şi bine înfofolit.
Încă de când era în şcoala generală, activităţile lui principale erau alcoolul şi ţigările. Reuşea să se ţină pe linia de plutire cu învăţatul, pentru că mintea îi mergea, iar scrisul şi cititul nu erau o problemă. Deşi vedea în familie efectele negative pe care cele două vicii le aveau, a preluat acest obicei de la tatăl şi mama lui.
Mai târziu, când era la liceu, comportamentul de care nu este mândru să povestească l-a făcut să ajungă la şcoala de reeducare timp de doi ani. El şi colegii lui urmau aceeaşi rutină în fiecare zi: dimineaţa se trezeau, se spălau şi aştepau strigătul care îi îndemna să meargă încolonaţi spre masă. Acolo totul era într-o ordine, nimeni nu făcea ceva după propria lege. După masă mergeau să înveţe, apoi urma atelierul. La sfârşitul zilei se duceau în camere şi îşi găseau de lucru până la lăsarea serii. Dacă învăţau bine, îi lăsau în vacanţe acasă. Dacă nu, îi duceau la muncă la câmp. Acolo munceau pe rupte, pentru că, în caz contrar, primeau câteva lemne zdravene pe spinare să îi determine să muncească. Acolo nu aveau voie să fumeze, dar cât ar fi fost profesorii de stricţi ei continuau să fumeze pe ascuns, influenţându-se unii pe ceilalţi. A realizat că viaţa l-a dus acolo cu un scop, în loc să fie cu prietenii lui, el se afla într-o şcoală de corecţie.
După cei doi ani, când a ajuns acasă a continuat să fumeze. Acasă, părinţii erau la fel: fumau şi beau. Din casă au rămas doar zidurile, toţi banii se duceau pe vicii, s-a împrumutat în bancă, a muncit şi a dat banii înapoi cu greu, dar nu putea să aducă familia pe calea cea dreaptă.
Cum dependenţa de băutură încă făcea parte din viaţa lui, răul a apărut inevitabil, a fost condamnat la patru ani de puşcărie pentru viol. A stat 1 an şi 11 luni în penitenciarul din Giurgiu. „În penitenciar înveţi şi bune, înveţi şi rele, te loveşti de fel şi fel de oameni. Dacă vrei să-ţi fie bine, ţi-e bine, dacă vrei să-ţi fie rău, ţi-e rău”.
Odată ajuns acasă de la penitenciar, a văzut că sora lui, Florica, nu mai era acasă. Dan şi-a continuat liceul, la seral. După terminarea liceului, a început armata în jurul revoluţiei din 1989. Vedea cum colegii plecau acasă. Comportamentul lui nu era unul exemplar, iar rugămintea de a pleca acasă i-a fost respinsă. După respingeri şi respingeri, a găsit o soluţie să părăsească armata: a fost internat în spital prefăcându-se bolnav psihic, aşa a ajuns să facă doar un an de armată. Acasă ajuns, trebuia să muncească. Tatăl lui era şef de brigadă. S-a dus la el la muncă, dar primea bani puţini, tot tatălui cerându-i în plus pentru ţigări.
Tatăl a renunţat la muncă din cauza unor conflicte fondate pe acelaşi motiv, alcoolul, aşa că şi-au plantat vinete în curte. Timp de un an au avut venit mare din acea afacere a familiei, au reuşit să “îşi pună bani la CEC”, dar nevoia de alcool i-a determinat să îi scoată şi i-au risipit din nou. A vândut vinete în Piatra Neamţ, Sibiu, Alba-Iulia, Bucureşti. Vedea cum banii munciţi cinstit se strângeau.
După moartea părinţilor, s-a dus la nişte vecini să îi ajute cu îngrijitul animalelor, dar după un an s-a întors acasă. Povestea cu alcoolul continua. În lipsă de venituri, a început să vândă lucruri din locuinţă pe bani puţini, ajungând să vândă chiar şi ţigla de pe casă. Soluţia era să vândă lucruri personale pentru a nu ajunge din nou în penitenciar. Iarna venea, nevoia de adăpost era mare, iar nevoia de bani şi mai mare. A mai muncit încă un an şi jumate la animale. Nu primea bani, primea mâncare, băutură şi ţigări.
Viaţa a mers mai departe, a dormit o lună într-o maşină oferită de către părintele comunei. Nemaiputând continua aşa, a vrut să se ducă la Bucureşti pe stradă. Preotul l-a sfătuit să rămână, propunându-i să stea în „casa de la cimitir”, a cărui proprietar a fost de acord. Fireşte că a acceptat, era singura soluţie să poată avea un adăpost. A renovat uşor, uşor casa şi de cinci ani locuieşte acolo. Părintele l-a rugat să renunţe la cele două vicii. Aşa că a încercat şi încă din prima zi a văzut cum i se schimbă viaţa total. Simţea cum se strângeau banii, acei bani de care avea mare nevoie.
După ceva timp s-a reapucat de fumat şi băut. Îşi procurase resurse pentru a-şi fabrica ţuică acasă, aşa putea reduce costurile date pe băutură, dar când s-a lăsat din nou a aruncat totul. În plus, cumpărase tutun să facă economie de bani, dar din contra, fuma şi mai mult. Nu credea că se mai poate lăsa a doua oară, dar a aruncat şi tutunul gândind “Dacă vrei să te laşi, te laşi definitiv!”. S-a gândit că, dacă vrea să stea, trebuie să renunţe la băutură şi ţigări.
Despre sora lui, Florica, nu ştie nimic, dar crede că se află la un sanatoriu. A întrebat despre ea la primărie, poliţie şi spitale, dar în zadar. Îşi aminteşte că Floricăi i-a plăcut şcoala, însă eşecul pe care l-a avut după a doua încercare de a intra la Facultatea de Drept a făcut-o să adopte şi ea obiceiurile părinţilor şi ale fratelui ei.
Viaţa l-a îndrumat către bine. De patru ani, de când a renuţat definitiv la alcool şi ţigări, în fiecare dimineaţă de duminică se duce în piaţă şi vinde ceapă, usturoi şi mazăre, pe care le-a plantat pe locul de pământ oferit de popă. După aceea se duce la slujba de la biserică. Zi de zi îşi găseşte ceva de lucru, iar dacă nu munceşte, face ceva acasă. “Viaţa nu îţi oferă nimic până nu te laşi de fumat şi de băutură”.

Articol scris de Alia Zariosu – stundentă la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Bucureşti

Lasă un răspuns