17, august, 2018
Breaking News:

Universitatea Alexandria s-a calificat în faza a III-a a Cupei României la fotbal feminin

universitateaDuminică, 20 noiembrie, pe stadionul Municipal din Alexandria, Universitatea Alexandria a învins pe Selena Constanța cu scorul de 4-1 într-un meci contând pentru Cupa României la fotbal feminin.

În urma victoriei obținute în fața jucătoarelor din Constanța, alexăndrencele s-au calificat în faza a III-a a Cupei României după un joc în care adversarele nu le-au pus multe probleme. Alexăndrencele au intrat foarte bine în joc, reușind să înscrie în primele 20 de minute prin Andra Olaru de două ori, urmând ca până la pauză să își mărească diferența pe tabelă prin execuția de la 30 metri a Iuliei Iorgoni. După pauză, jucătoarele Universității au ieșit de la vestiare mai relaxate, iar adversarele le-au taxat, înscriind în minutul 55. Până la final alexăndrencele au reușit să mai marcheze odată prin Otilia Durlă în minutul 74.

Jucătoarele care au intrat în teren la acest meci au fost următoarele: Diana Roșu, Georgiana Gologan, Patricia Jderu, Oana Dumitrache, Denisa Geaptar, Iulia Iorgoni, Cristina Tudorache, Andra Olaru, Otilia Durlă, Iulia Săvescu, Maria Sima.

Duminica viitoare, Universitatea Alexandria se va deplasa la Constanța pentru a disputa ultimul meci din sezonul de toamnă împotriva echipei locale, un meci contând pentru o restanță din etapa a V-a.

Lasă un răspuns