23, octombrie, 2017
Breaking News:

Unde-i roșu, nu-i tocmeală! Direcția Finanțelor Publice Teleorman s-a transformat în pepiniera de cadre a PSD

Monica Vasilescu

finante (2)Ai carnet de partid, ai parte din tain. Oricât de multă pasiune politică de Dreapta sau de Stânga ar arăta unii că au, banul şi interesul sunt cele care primează. Iar când banul este din sistemul public, pasiunea devine mai puternică și… schimbătoare. Azi o pasiune, mâine alta. Plini de sentimente față de partid au fost unii funcționari ai Direcției Finanțelor Publice Teleorman, angajați pe vremea PNL. Nenumărați liberali sau rude ale acestora duceau acasă pâine de la stat pe vremea guvernării peneliste. Și acum duc, însă, culoarea pâinii s-a transformat din galben în roșu. Asta pentru că trădarea e la ordinul zilei. Iar în sfera politicului ea se manifestă în stare brută.

În județul lui Dragnea, cu peste 18.000 de șomeri, în care autoritățile nu fac absolut nimic pentru înființarea de locuri de muncă, PSD-ul sfidează oamenii de rând și mențin în structuri publice doar propriii activiști și ”anexele” acestora, fie că vorbim aici despre rubedenii, prietenii sau amantlâcuri.

Familiile politice fac mătănii la partide pentru un ban… public

Dacă ne uităm în curtea Finanțelor, îl vedem pe Ion Maican pus recent director pe lângă IMM-uri. Deoarece nu a reușit să fie admis în urma niciunui concurs la Antifraudă, acestuia i s-a dat, pe tavă, postul de director, fiindcă nu și-a mai găsit loc în Palatul Administrativ, acolo unde a lucrat o vreme.

În subordinea acestuia s-au făcut niște rotiri de cadre, iar cei rămași slujesc PSD-ul, ca și când s-ar fi născut cu această doctrină norocoasă deasupra capului, în loc de stea. Sursele noastre spun că mulți se revendică acum de la partidul puterii și consideră că transformarea de ordin ideologic se petrece în momentul în care ești slab pregătit în munca pe care o prestezi. Pentru că pe fostul director executiv adjunct Constantin Bălțățeanu, om cu state vechi la instituție, nu-l poate influența nicio apariție politică. Oamenii din preajma lui îl numesc ”creierul finanțelor” și spun că acesta că este singurul cu științe solide în domeniu și singurul chestionat în problemele apărute, iar de anul viitor, când îi va veni pensionarea, mulți vor da din colț în colț. Un exemplu în susținerea afirmațiilor este faptul că targhetul de colectare la bugetul statului este depășit lună de lună, iar în momentul în care domnia sa a lipsit… au lipsit și banii ce ar fi trebuit strânși pentru a fi îndeplinită norma.

PSD s-a îngrijit de soarta militanților rămași de la PNL

Peste noapte, la Finanțele din Teleorman, mulți peneliști s-au trezit pesediști. După cucerirea ultimei redute – directoratul – gașca se va dezvolta în voie, fără piedici, prin muncă și răsplată, desigur. Unde mai pui că mulți dintre angajații cu orizont deschis au și afacerile proprii – mici burghezii funcţionăreşti. Nu știm cât de mult reușesc să se concentreze asupra funcției pe care o ocupă, dar nu leapădă nici în ruptul capului businessul pe care îl derulează sau jobul la stat. Spre exemplificare, ”drăguța” unui om important din politica teleormăneană liberală, când e vorba de muncă, nici nu știe, nici nu vrea, nici nu respectă programul, fiindcă trebuie să fugă la buticul său, pe care nu-l poate neglija. O alta, la fel de implicată sentimental, nu știe nici ea mare lucru legat de meseria pe care o practică zi de zi, dar are măcar simțul responsabilității și se informează cu privire la toate aspectele neclare înainte de a da cu subsemnatul. Că e șefă, nu altceva.

Trăiește bine în opoziție

Cum în județul tuturor posibilităților instituțiile nu funcționează în baza legilor, ci numai prin comenzi politice executate cu precizie, auzim că e ordin pe unitate ca personalul de tip clientelar, obedient, să nu ia în seamă anumite firme când pleacă în control. Aici vorbim și despre acoperirea unor nereguli și menținerea unui climat favorabil evaziunii fiscale, stare de care nu mai scăpăm. Unii se fac că nu înțeleg fenomenul și îl întrețin prin non-combat, iar acest lucru nu ține de prostie, ci de politizarea excesivă.

Dacă vorbim de nereguli, gurile rele amintesc și despre un fost director care, pe timpul mandatului său, ar fi profitat de puterea vremelnică și ar fi atras către firma de contabilitate a soției sale majoritatea societăților din județ. Pentru că s-a ocupat să vadă în perspectivă, acesta trăiește în prezent de pe urma ”producției” și îi privește pe actualii șefi cu burta plină și cu ochi de Opoziție.

Asta este, evident, doar o parte. În toate câte sunt, predomină descurajarea profesionalismului, ce duce la lipsa de eficiență a sistemului. În câteva analize ale organigramelor instituțiilor publice se observă că pe majoritatea încadraților la stat nu-i recomandă ”vocea și talentul”, ci conjunctura politică, pe care, dacă nu o ai sau dacă nu o vrei, ești condamnat să trăiești și să accepți o societate unde Ivan, cel căruia i s-a dat nas, se urcă pe divan și nu se mai dă jos. Dar… vorba aia, poate e mai bine să fii oportunist şi să oscilezi după cum e mai convenabil, decât să te duci la fund cu multitudinea de principii care nu-şi mai au locul într-o lume denaturată.

One comment

  1. Trădarea e la ordinul zilei. Iar în sfera politicului ea se manifestă în stare brută. „Neshte derectori „de „deconcentrate” din judet „unsi” pe baza unor simulacre de concursuri (atat la nivel judetean cat si la nivel national) nu se mai RE(gasesc) in doctrina partidului care ia propulsat in functii si vor sa paraseasca „barca”. Apele sunt tulburi,negocierile se fac in/cu valuri mari,ambele parti se „tin tari”…..vom vedea !

Lasă un răspuns