11, decembrie, 2018
Breaking News:

Tudor Șerbănescu a adus la Alexandria o expoziție de artă spaniolă

Monica Vasilescu

IMG_0198Am mai spus despre artistul plastic Tudor Șerbănescu faptul că este un senior al artei românești contemporane, având, în cursul vremii, expoziții personale în țară și dincolo de granițele ei. Cu portofolul încărcat de experiențe în artă, în toată perioada petrecută în Spania, teleormăneanul a revenit în țară cu gândul de a contribuIMG_0188i la îmbogățirea culturii pe plan local. După mai multe proiecte desfășurate deja în județ, Tudor Șerbănescu a adus la Alexandria o expoziție de artă spaniolă, care a reușit să dea nuanță vie stării generale a culturii, mai ales că, în România, cu atât mai mult în Teleorman, cultura, sub toate formele ei, devine mai ștearsă cu fiecare zi ce trece.

Zilele trecute, autoritățile locale și oamenii interesați de cultură au luat parte la o expoziție rară pe meleagurile județului nostru. Mai mulți artiști internaționali și-au expus lucrările la Muzeul Județean Teleorman, unii dintre aceștia fiind prezenți la eveniment. Publicul a putut admira exponate semnate de pictori precum: Alexandra Flores Barrios, Amina Daghmoumi, Carmen Boixados, Colectivio Arithinia, Conchi Moreno Perales, Enrique Chiu, Guilliermo Martinez Lourido, Inari, Isabel Monfort, J Carlos Carmona Lagares, Juan A. Art Caravaca, Laura R Villarino, M Jose Sanchez Perea, Manoli Tapias, Manuel Nletto, Maria Pascual, Mariemma Yague, Marisa Sanchez, Nurith HB Vidrio Artistico, Pilar Arranz, Pilar Xercavins, Roxana Irimia, Suly Pereira, Tudor Șerbănescu, Tanya IvanovaYolanda Lalonso, Joe Quinn, DK Richarson, Riana van Staden, Ruahan van Staden.

Expoziția în România a putut fi realizată cu sprijinul Consiliului Județean Teleorman, al Muzeului Județean Teleorman, Centro Pro Arte. Exponatele pot fi admirate, în sala Auditorium de la muzeu, până pe 20 septembrie 2016.

Lasă un răspuns