18, noiembrie, 2017
Breaking News:

Trupa Pact a susținut un concert de neuitat la Alexandria

IMG_8766 Carmen Dumitrescu

Trupa Pact nu are nevoie de prea multe prezentări. Leo Iorga, împreună cu prietenii și colegii lui de trupă, a venit la Alexandria la finele săptămânii trecute, pentru a susține un concert la Casa PapaCip. Evenimentul s-a desfășurat, așa cum au anunțat organizatorii, în seara zilei de 7 iulie și a atras atenția multor alexăndreni. Desigur, nu atât de mulți pe cât ne-am fi așteptat, căci piesele trupei Pact au marcat tinerețea multora dintre cei care acum preferă să-și cheltuie banii la bâlci, în loc să investească într-o seară de suflet, în compania unor artiști adevărați. Dar asta e o problemă veche în Alexandria și e mai bine să nu insistăm asupra ei, pentru că oricum nu schimbăm noi mentalități.

Pe scenă au urcat micuții artiști de la Trupa Șpoc, care au încântat publicul prezent cu piese cunoscute și foarte dificile din repertoriul internațional, demonstrând încă o dată faptul că Alexandria are un mare potențial artistic, din păcate, nu suficient exploatat. Iar investiții în copiii talentați nu face nimeni… De altfel, și Leo Iorga a precizat că recitalul Trupei Șpoc i s-a părut impresionant și a îndemnat pe cei prezenți să susțină tinerele valori, indiferent dacă o fac prin aplauze sau într-un mod și mai concret, pentru că arta se susține, din păcate, tot cu bani. Apoi, scena a fost acaparată de interpretul Nicușor Lină, care a venit în fața publicului cu niște piese romantice, provocându-i pe mulți dintre cei prezenți să iasă la dans. Solistul a animat publicul suficient cât să-l pregătească pentru fabulosul recital al trupei Pact. Astfel, la restaurantul Casa PaPaCip s-au auzit tare și clar piese foarte dragi celor care iubesc muzica de calitate: „Să te gândești la mine”, ” Mă voi întoarce acasă” sau ” Într-o nu știu care seară”. Cei care și-au rupt puțin din timpul lor pentru a lua parte la acest eveniment cultural important au stat doar în picioare pe tot parcursul recitalului, au dansat, au aplaudat și au mulțumit celor la Pact pentru o seară  cu adevărat de neuitat.

Lasă un răspuns