23, octombrie, 2018
Breaking News:

Trei ani de presă liberă în Teleorman…

Monica Vasilescu

Ziarul Liber în Teleorman a împlinit trei ani de existență. Pe 30 iunie 2014, a iesit de sub tipar o publicație care și-a asumat lupta în tranşeele presei locale, transmiterea informației nu doar cantitativ, ci și calitativ, susţinerea celor care, prin ideile, munca şi perseverenţa lor, produc va­loare în Teleorman și, cel mai important, a împrăștiat în acest județ sămânța cuvântului scris liber. Ca atare, la fel ca la fiecare serată menită a marca evoluția în timp a ziarului Liber în Teleorman, și acum s-au adunat laolaltă cititori, reprezentanți ai autorităților, politicieni și prieteni ai ziarului, oameni cu spirit liber care apreciază această modalitate de promovare pe mai multe linii, atât a ziarului, cât și a valorilor autentice pe care județul nostru le are, dar le cunoaște prea puțin. Pentru că ne dorim să evidențiem și lucrurile frumoase din jurul nostru, nu doar lipsurile și nedreptățile, am avut alături de noi cele mai reprezentative figuri artistice ale județului care au impresionat de fiecare dată prin apariție, prin aptitudini și prin suflul pe care îl aduc în mediul artistic teleormănean. A fost alături de noi Octavian Broșteanu, un prieten vechi al ziarului Liber în Teleorman, care a reușit, cu fiecare ocazie să-și facă remarcat timbrul vocal special pe care îl are, dar și atitudinea scenică și harul. Octavian a venit la eveniment cu o surpriză. A cântat alături de un prieten foarte talentat, pe numele său Alex Mihăilescu, ale cărui calități muzicale urmează a fi cunoscute de public, dacă acesta va alege să urmeze o carieră în domeniu. Clipe minunate a oferit și Nicușor Lina, compozitorul imnului publicației noastre, care a pus pe note versuri ce definesc perfect crezul ziarului. Nae este cu atât mai apreciat cu cât cântă tot mai rar în ultima vreme, iar admiratorii săi îl pot asculta mai mult la seratele ziarului Liber în Teleorman… Și actorul Mircea Domnaru a avut un moment deosebit de poezie, recitând în felul său special un poem din lista celor nenumărate pe care le interpretează din memorie.

Un moment foarte special l-a constituit venirea la eveniment a lui Ion Popa. Artistul din Izbiceni, care declară ori de câte ori are ocazia că, dacă nu ar fi oltean căpos, ar spune că Teleormnul este casa lui, ne-a încântat sufletele și mințile prin cântecele sale ce îmbină perfect mesajul poeziei cu bucuria și vibrația muzicii, dar, mai ales, cu glasul său unic, oferindu-ne atmosfera unei autentice serate culturale de care nu ne putem lipsi.

O altă surpriză plăcută a fost prezența lui Florin Vasilică și a Grupului Teleormanul, artiști care cântă oriunde în țară și în lume, mai puțin în județul lor. Florin și-a declarat susținerea față de proiectul nostru, știind la rândul său cât de greu este să te dezvolți în Teleorman, dacă ai cutezanța de a te exprima liber. Încă de la primul său cântec, cei prezenți au format o horă teleormăneană, bucurându-se, pentru câteva momente, de muzica autentică a celor care nu au lăsat în uitare ipingeaua recognoscibilă cu precădere în zona noastră. Acesta, înconjurat de oamenii care i s-au alăturat prin dans, a încheiat seara în care toți cei prezenți au uitat pentru câteva clipe de aciditatea articolelor din ziar, au mâncat o felie din tortul aniversar oferit de Trifu Marian Florin și s-au bucurat alături de noi la împlinirea a trei ani de ziar Liber în Teleorman. Trei ani în care ne-am apropiat mai mult de cititorii scrierilor nostre, fiindcă seratele au devenit un mod de a crea legături de suflet, cu prieteni nesupuși, cu autorități conștiente și cu artiști care au răzbit limitele impuse în Teleorman. Le mulțumim celor care ne-au înțeles atitudinile și celor care pricep și aleg libertatea de a avea opinii fără imixtiune, inclusiv libertatea de gândire, de asociere și de întrunire (mai ales), oameni alături de care am petrecut trei ani frumoși, exprimându-ne convingerea că vom fi tot mai mulți cei care vom respira oxigenul libertății, având marele curaj de a le spune celorlalți ceea ce nu vor să audă.

 

Lasă un răspuns