20, iunie, 2018
Breaking News:

Trecem zilnic, fără s-o știm, pe lângă amintirea a 678 de eroi ai Alexandriei

IMG_2703 Carmen Dumitrescu

În Alexandria s-au născut eroi. N-au murit cu toții aici, dar locurile acestea au dat țării și lumii ecouri nebănuite chiar de către noi, obișnuiți să ignorăm tot ce este cu adevărat relevant. Trecem în fiecare zi pe lângă Palatul Administrativ și susținem că am trecut pe lângă Prefectură sau pe lângă Consiliul Județean. Fără a ne gândi vreo clipă că, de fapt, am trecut pe lângă amintirea unui uriaș artist național – Liviu Vasilică – și pe lângă imaginea sculptată în piatră a 678 de eroi alexăndreni. Desigur, aveți nevoie  de timp de gândire pentru a vă da seama despre ce monument ar  putea fi vorba. Și totuși, de la geamul unor instituții care nu mai știu nimic despre eroism, niște dive elegant îmbrăcate și niște jupâni în devenire au acces direct la imaginea vie a unuia dintre cele mai încărcate momente de eroism  din istoria Alexandriei: Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial. Mulți nu știm exact ce reprezintă statuia în cauză și, probabil, nu știm mai nimic nici despre restul monumentelor din oraș. De ce? Pentru că e mai interesant să privești prezentul lașilor decât trecutul eroilor. Măcar în prezent avem termeni de comparație. Trecutul ne face de rușine… Până la capăt…

Primul sculptor al monumentului s-a sinucis…

IMG_2706Războiul pentru întregirea patriei le-a oferit pacea eternă câtorva sute de soldați alexăndreni. Pentru cei 678 de eroi ai orașului era necesar un gest de recunoștință, care s-a concretizat într-o idee frumoasă: ridicarea unui monument în amintirea eroilor care și-au adus contribuția la făurirea idealului național. Din acest motiv, s-a constituit un comitet de inițiativă, condus de judecătorul Ion Ionescu, care a luat legătura cu sculptorul Dumitru Mățăuanu pentru îndeplinirea obiectivului. În anul 1925 a fost așezat soclul la intrarea principală din parcul orașului. Patru ani mai târziu, în timp ce lucra la definitivarea lucrării sale, Dumitru Mățăuanu s-a sinucis, fapt care a determinat comitetul de inițiativă să apeleze la un alt artist, de data aceasta, sculptorul vizat fiind Spiridon Georgescu. În cadrul Monografiei Orașului Alexandria, Ilie Catalina se referea la monumentul în cauză, descriindu-l ca pe o autentică operă de artă: “Este așezat la intrarea principală a grădinii publice, în strada A. Văcărescu. Inițiativa a fost luată de domnii Gâdea (profesor) și Ionescu (judecător), în anul 1922, strângând primul fond  prin colectă. Distinsul sculptor Mățăuanu a executat soclul din piatră. Pe fațetele laterale patru basoreliefuri de bronz închipuie scene din războiul cel mare. În timpul din urmă, s-a executat și soldatul monumentului, din bronz, de către sculptorul Spiridon Georgescu și astfel s-a completat în anul 1933.”

O amintire sculptată cu talent și sânge

Dumitru Mățăuanu, cel care a sculptat soclul monumentului eroilor de la Alexandria nu era alexăndrean. Așa cum, de fapt, n-au fost mulți dintre cei care și-au lăsat amprenta asupra acestui județ. Potrivit muzeografului Claudiu Olaru, sculptorul Dumitru Mățăuanu s-a născut în anul 1888 în Câmpulung Muscel. A fost elev al Școlii de Belle Arte din București, pe care a urmat-o în perioada 1904 – 1909, avându-l ca profesor pe sculptorul Dimitrie Paciurea. În toți acești ani, artistul a fost medaliat de 14 ori pentru lucrările sale și, ca recunoaștere a meritelor, a primit o bursă de studii la Paris, la Ecole Superieure de Beaux-Arts, secția sculptură, unde a fost selectat din 300 de candidați. După patru ani petrecuți la Paris, unde i-a avut ca profesori pe sculptorii Marius Jean Antonin Mercie și Emest Henri Dubois, Mățăuanu s-a întors în România și a devenit profesor al Școlii de Bell Arte din București. Curând după aceea, și-a deschis un atelier în strada Griviței, nr.22, care a devenit o adevărată școală a sculpturii acelor ani. După ce a realizat mai multe monumente, majoritatea dedicate eroilor pierduți în războiul de întregire, Mățăuanu se sinucide, din motive neclare. Spiridon Georgescu, continuatorul muncii lui Mățăuanu a venit și el cu talentul său, contribuind la frumoasa amintire pe care o avem despre eroii noștri, oricât de puțin ne-ar interesa ei astăzi. Acesta s-a născut în anul 1887 la București, fiind un talent nativ. Părinții au remarcat acest lucru și l-au înscris la Școala Superioară de Arte și Meserii. După șase ani, în care a fost îndrumat de sculptorii Ștefan Ionescu Valbuldea și Arcangelo Figini, acesta a plecat în Italia pentru perfecționare. Majoritatea lucrărilor executate de el peste hotare aveau ca tematică principală războiul și scenele de luptă, astfel încât propunerea de a realiza un monument al eroilor la Alexandria l-a încântat în mod special. În ceea ce privește costul monumentului, din documentele vremii, adică dintr-un proces verbal încheiat pe 17 august 1927 privind realizarea, instalarea și achitarea Monumentului Eroilor din Alexandria, “membrii comitetului au luat în discuție chestiunea amenajării soclului făcut de un an și mai bine. Așteptând ca monumentul să fie gata, socotind că întârzierea domnului sculptor cu aranjarea  monumentului este nejustificată, întrucât domnia sa a primit din costul monumentului suma de de 293461 și n-ar mai avea de primit, conform ofertei sale, decât 6539, se va interveni și pune în vedere domnului să instaleze cât mai rapid monumentul. În ceea ce privește pretențiunea lui verbală de a i se mai acorda o sumă peste ofertă pentru oarecare cheltuieli făcute în plus, comitetul hotărăște  ca să i se mai dea după instalarea monumentului suma de încă 25.000. Acești bani este delegat să-i strângă domnul C. Banu de la obștea sătească, societatea demobilizaților, liste de subscripție, domnul Mielu Capră garantând cu toată bunăvoința acoperirea sumei ce nu se va putea strânge.”
Trecând pe lângă trecut…

Ca și în cazul altor monumente istorice sau clădiri cu parfum de înțelepciune, Monumentul Eroilor din Alexandria nu ne spune prea multe. Și nici nu-l arătăm cu mândrie celor care ne vizitează, căci noi considerăm că prezența respectivului soclu  este la fel de firească precum bordurile vopsite în roșu. Din păcate pentru noi, nu e firesc eroismul aici… La fel cum nu e deloc firesc să ne trăim viețile în afara acestor repere. Pe lângă care trecem nepăsători, crezând că suntem în fața Prefecturii sau a Consiliului Județean. Pe când, de fapt, noi trecem prin fața amintirii a 678 de eroi alexăndreni… cu capetele plecate, gândurile indiferente și vocile stinse…

Lasă un răspuns