liberinteleorman.ro

Titirişcă: “Dacă nu voi fi lăsat să candidez la primărie, tot nu plec din PDL!”

8 aprilie 2015

titiriscaCarmen Dumitrescu
Soarta lui Florin Titirişcă în noul PNL este destul de confuză. Pe de o parte, el beneficiază de susţinere din partea aripii liberale a partidului şi se confruntă cu antipatia aripii democrat-liberale. Paradoxal, am spune! Dar… Titirişcă a lucrat mai bine cu Drăghici la alegerile prezidenţiale decât s-a anticipat şi e de-a dreptul firesc ca relaţiile cu liberalii să se fi solidificat. Între timp, însă, din fruntea organizaţiei judeţene a partidului a plecat Niţulescu, care îi promisese lui Florin Titirişcă o candidatură sigură la Primăria Alexandria. În locul lui Niţulescu a venit Cristi Barbu, care a început să sape în rândurile partidului, pentru a găsi şi alte resurse. Era evident că, din toată această încordare aveau să iasă scântei. Din rândurile ambelor aripi ale formaţiunii nou constituite se aud zvonuri dintre cele mai interesante. Unii spun că au intervenit şi certuri serioase între Titirişcă şi Bitanu, însă nici unul, nici altul nu confirmă bârfele colegilor de partid. Dimpotrivă, Florin Titirişcă spune că lucrurile n-au stat niciodată atât de bine între el şi noul şef de organizaţie. Şi, tot declarativ, Titirişcă spune că perspectiva de a nu candida la Primăria Alexandria nu-l irită într-atât, încât să pregătească o plecare din sânul partidului care l-a consacrat: “Eu am încredere în faptul că sondajele vor fi corecte.Dar şi dacă nu o să candidez eu pentru Primăria Alexandria, nu o să plec niciodată din PDL. Dar nu înţeleg de ce mă întrebaţi asta. Eu vreau să cred că proiectul meu de a câştiga primăria merge mai departe. Anul viitor, am convingerea că Primăria Alexandria nu va mai fi condusă de PSD. Nu cer decât să fim lăsaţi în pace să ne facem planurile aşa cum credem de cuviinţă, pentru că nu vreau să mai trecem prin situaţia din 2008. Referitor la zvonurile despre cearta mea cu preşedintele interimar, o să vă dezamăgesc, dar nu m-am certat cu el. Dimpotrivă! Eu cred că asperităţile s-au mai ameliorat. Cel puţin aşa cred eu, nu ştiu ce părere are el. Dar vă repet, dacă se va pune problema să nu mai candidez, eu nu am nicio problemă să accept hotărârea partidului.”
Acum, e greu de spus dacă Titirişcă joacă o carte sau, pur şi simplu, e loial partidului pentru care a jucat o piesă care nu-l caracteriza în mod special. Însă, dincolo de toate speculaţiile, dacă Titirişcă pierde candidatura pe care o aşteaptă de ani întregi, atunci toată organizaţia PDL trebuie să îşi asume o lipsă de credibilitate cronică. Şi în politică poţi fi plin de coşuri şi murdar cu tot noroiul pamântului fără probleme. Dar dacă n-ai credibilitate nici în faţa propriilor membri, e mai bine să te retragi în anonimat…

Advertisement

3 Comments

  1. *Daca nu voi fi lasat sa candidez la primarie, tot nu plec din PDL dar o sa cant: te-am pierdut stii ce-ai de facut
    una mica fara lovele la scurt, M**e tie si celor care te asculta!* E ca in melodia aceea a trupei Parazitii

  2. Paradoxal, Drăghici şi Titirişcă sunt colegi la Rotary Club? Și dacă n-ar fi prieteni, tot i-ar lega clubul, dooh.
    „Toţi au la rever insigna minusculă în formă de rotiţă, însemnul clubului. Fiecare dintre ei are în Rotary câte un „naş” – aşa îi zice omului dinăuntru care te recomandă c-ai fi bun să fii rotarian. Căci tu singur nu poţi să intri, e musai să te cheme înăuntru un „naş”. Şi, dacă faci prostii în club, naşul e cel care te trage de urechi după aia.”

    E ceva ciudat că unii sunt prieteni, deși fac sau… faceau parte din partide diferite? Sunt promovati la întâmplare sau ca-să facă casă bună? Uneori, vor nu vor, trebuie să se înteleagă. Dar dacă deja sunt prieteni, e și mai bine, nu mai trebuiesc ameliorate asperitățile. Caterincă politică facatoare de dureri de cap pentru omul de rând preocupat de grija zilei de mâine si de ce pune pe masa familiei.

  3. Corect! odata intrat in politica iti este greu sa renunti la ea… cu toate ca sa auzit ” daca nu particip sau nu candidez la functia de primar al Alexandriei ma retrag din politica”. Acum sa fim sinceri, PDL practic numai exista de la disparitia lui Basescu noroc cu PNL care i-au luat sub aceiasi sigla.
    Referitor la alegerile locale din 2016, daca opozitia PSD-ului nu prezinta un proiect concret si se cearta intre ei! au toate sansele sa piarda un alt mandat pentru acest oras linisit… care cate odata este prea linistit de atata asfalt si borduri, acest oras alte prioritati nu va avea niciodata!
    Domunule Dragusin! de ce majoritatea tinerilor prefera sa paraseasca acest oras! care nu a desfintat nici o firma comunista si nu ar avea somaj daca cei de la tara ar ramane la treaba lor!
    Acest oras „Alexandria” va avea un viitor cand oameni in negru ii vor vizita pe cei care au pus monopolul pe acest oras! si pianisiti nu vor mai…

Dă-i un răspuns lui Titus Anulează răspunsul

Your email address will not be published.

Publicitate


Articolul precedent

Florin Vasilică le va cânta românilor cu dor de casă din Londra

Următorul articol

Instanța s-a pronunțat: Dan Popescu trebuie repus în funcția de viceprimar

Cele mai recente articole de Actualitatea politică