13, noiembrie, 2018
Breaking News:

Teleormanul – prea sărac pentru consumul de droguri de mare risc

Monica Vasilescu

campanie droguri

Campania „Rămâi la fel! Drogurile lasă urme”, prin care autoritățile doresc să atragă atenția liceenilor, profesorilor și părinților asupra problemelor complexe generate de consumul de droguri, a ajuns la jumătate. Conducerea Prefecturii Teleorman, inițiatorul campaniei anti-drog, a susținut o conferință de presă, în care au fost supuse atenției acțiunile, măsurile întreprinse și rezultatele înregistrate în cadrul campaniei, în perioada 26 februarie – 3 aprilie 2015.
Alături de reprezentanții instituțiilor partenere din proiect, prefectul Carmen Daniela Dan a rezumat întreaga activitate la ideea că această acțiune nu este doar o campanie de conștientizare, ci și o dorință de a trezi în tineri spiritul combativ de a nu se lăsa influențați de factori nocivi, încercând, astfel, reducerea consumului de droguri.

În tot acest timp, autoritățile s-au întâlnit cu 2598 de elevi ai claselor a IX și a X-a din liceele teleormănene, dar și cu 2064 de părinți. De asemenea, mesajul campaniei a ajuns și la 1840 elevi din unitățile de învățământ, licee și școli generale din mediul rural și la 1384 părinți din aceeași zonă. Aceștia și alții au aflat efectele date de substanțele cu proprietăți psihoactive și au fost îndrumați către ajutor de specialitate.

De la Serviciul de Combatere a Criminalității Teleorman, comisar-șef Nelu Urziceanu, am aflat că s-au înregistrat șapte dosare penale privind infracțiuni de trafic și consum ilicit de droguri, fiind constatate opt infracțiuni, una privind inițierea și constituirea unui grup infracțional organizat, șase infracțiuni de trafic de droguri de risc și o infracțiune de deținere în vederea consumului de droguri de mare risc. În toată această perioadă, 23 de persoane au fost cercetate pentru infracțiuni de trafic și consum ilicit de droguri de risc, unele fiind reținute de către DIICOT-Biroul teritorial Teleorman și arestate preventiv de către Tribunalul Teleorman. Între acestea s-au aflat patru dealeri de droguri de risc, doi  trimiși în judecată în stare de libertate pentru infracțiuni similare, una fiind minoră. Cu aceeași ocazie, polițiștii au capturat cantitatea de 18 grame de cannabis.

La nivelul județului, puținătatea consumului de droguri de mare risc este îmbucurătoare pentru Poliția Teleorman, care motivează aspectul cu sărăcia din județ, ce pare să fie un avantaj în acest caz. Totodată, cadrele polițienești de la noi se entuziasmează și la statistica potrivit căreia nu a fost comisă nicio infracțiune cu violență și niciun viol pe fondul consumului de droguri. Campania continuă, urmând a afla și alții de pericolul care îi paște, dacă nu stau departe de aceste substanțe.

One comment

  1. vorbe frumoase ….pot demonstra autoritatile implicate cu probe foto , video , buget alocat , management de program ca s-au desfasurat aceste actiuni insirate frumos ? Sa fim seriosi …..

Lasă un răspuns