13, decembrie, 2017
Breaking News:

”Teleormanul este suprapopulat. Acum depinde și de ce tip sunt morții ăia care tot votează”

mantzy– Interviu cu ziaristul Andrei Manțog –

Monica Vasilescu

Să fii ziarist în România nu mai este un statut tocmai de fală… Faptele anti-jurnalistice, propaganda și înscenările sunt greu de suportat pentru un profesionist onest. Andrei Manțog este unul dintre oamenii care au făcut treabă bună în domeniul presei, dar a renunțat, pentru moment sau pentru totdeauna, la a scrie în stilul său direct, întrucât această profesie nu i-a adus satisfacții demne de menționat. Independent de faptul că s-a remarcat a fi bătăios ”pe metereze”, omul din spatele ziaristului mărturisește, cu naturalețe, că a ales, pragmatic, un alt drum. În publicitate. Spre bucuria celor care i-au urmărit textele în Revista Kamikaze, Andrei continuă să scrie pe site-ul său: mantzy.ro – probably the meanest blog in the world, așa cum îl descrie. Despre îndeletnicirea actuală, despre stările sale legate de factorii înconjurători, bașca unele considerente despre județul nostru, puteți citi în interviul acordat de ziaristul Andrei Manțog ziarului Liber în Teleorman.
Reporter: Spune-mi, pentru început, ai un scop în viață?
Andrei Manțog: Niciunul realizabil, deci nu știu dacă-l pot numi scop. Am niște vise așa. Să fie lumea un pic mai bună datorită mie. Dar, în mod ciudat și paradoxal, descopăr că sunt eu însumi foarte rău când sunt ”în misiune”. În sensul că am tendința să fiu foarte agresiv când văd oameni egoiști. Ăsta ar fi visul, deci. Scopuri speciale n-am. Cel mult ăla, ca tot omul: să fac un copil care, cu puțin noroc, să reușească unde eu am dat greș.
Reporter: Ai simțit vreodată că ai contribuit la ”o lume mai bună”?
Andrei Manțog: Am simțit de mai multe ori, evident. Altfel m-aș fi sinucis sau aș fi renunțat pur și simplu la a mai încerca ceva, în viață. Să nu mă întrebi în ce contexte, că n-am de gând să povestesc. Pe lângă chestiile de voluntariat și ajutatul ăsta ”din manual” al oamenilor sau al animalelor, cred că au fost și situații în care am simțit că fac o lume mai bună ca ziarist, spunând ce trebuia spus. În general, adevărul. Cred că asta ar trebui să-și propună fiecare când merge la birou, de altfel: să facă o lume un pic mai bună cu munca lui. De pildă, femeia care îmi face mie curat în casă contribuie în multe privințe la o lume mai bună, eu așa cred. Sau instalatorul, sau electricianul… Ca să nu mai vorbesc de inginer.
Reporter: De ce scrii?
Andrei Manțog: Pentru că s-a gândit cineva să inventeze alfabetul, slavă Domnului. Scriem toți, nu doar eu, n-ai văzut câți scriitori se produc zilnic pe internet?
Reporter: Corect. Ce îți place cel mai mult la profesia pe care o ai?
Andrei Manțog: Nu știu ce-i aia profesie, dar dacă te referi la jurnalism, am o problemă cu asta. În sensul că nu mă mândresc deloc să lucrez în presa din România. De altfel, de un an încoace am și renunțat la presă și m-am dat pe publicitate. Deci nu-mi prea plăcea nimic la a fi jurnalist, reușeam doar să mă enervez, nu-mi amintesc foarte multe bucurii profesionale.
Reporter: Cum e presa de azi? Că asta te-a confirmat în mentalul comun…
Andrei Manțog: E o întrebare prea grea și prea generală ca să mă încumet să răspund la asta. Aș putea să fac o listă de probleme ale presei de azi, dar inevitabil s-ar ajunge la un cerc vicios și n-aș ști să spun cum se pot repara lucrurile. Plus că, așa cum fac și la scris, mi-am propus să răspund la întrebările astea fără să mă gândesc prea mult înainte, mai ales că se desfășoară în scris (nu îmi corectez niciodată textele, de fapt nici nu-mi place să le recitesc, noroc că mai au oameni care le citesc și mă atenționează în legătură cu greșelile). Dar uite, promit să mă gândesc la o descriere cât mai exhaustivă a presei de azi și să revin cu un răspuns. Sau cu un roman în câteva volume, oi vedea.
Reporter: Ai, totuși, o colaborare cu Revista Kamikaze… sub pseudonim, nu?
Andrei Manțog: În ultimul an am scris cel mult cinci texte pentru Kamikaze, cred. Nu aș putea să am vreodată o colaborare cu Kamikaze și atât. Kamikaze e ca și copilul meu, vorba Elenei Ceaușescu, eu i-am dat numele, eu am fost unul dintre cei care l-au zămislit. Dar pentru că presa de calitate și sinceră nu are aproape nici o șansă, în România, a trebuit să las copilul să se descurce singur, că e mare de-acum, și să-ncerc și eu să nu mor de foame.
Reporter: E un compromis cel pe care îl faci acum în carieră?
Andrei Manțog: Nu, din contră. Era un compromis dacă rămâneam să fac bani în presă. Nu-mi imaginez cum dracului ai putea să faci bani din presă fără compromisuri mai mari sau mai mici. De fapt, compromisuri direct proporționale cu banii pe care-i primești.
Reporter: Îți vine a crede că într-un județ cum e Teleormanul, acolo unde influența mediului politic asupra activității jurnaliștilor este semnificativă, există un ziar cu libertate editorială ?
Andrei Manțog: Îmi vine, dar nu-mi vine să cred dacă-mi spui că oamenii chiar trăiesc din asta.
Reporter: Supraviețuiesc…
Andrei Manțog: Ei, asta e altceva. Eu nu vreau să subzist, din punctul de vedere al confortului personal, sunt mai de dreapta așa.
Reporter: Cum suportă idealistul din tine realismul fiecărui pas făcut pe acest pământ?
Andrei Manțog: Greu. Când văd copii sau bătrâni cerșind, când văd câini șchiopi sau loviți sau pisici mutilate, îmi vine să mor. Cred că asta e expresia. Și, pentru că nu pot nici să mor și nici să-i ajut pe toți, plâng. Plâng de neputință, plâng ca Liam Neeson în Lista lui Schindler, când își face procese de conștiință la final, zicând c-ar fi putut salva mai mulți. Nu putem niciodată să salvăm pe toată lumea, dar ar fi mai puțin dificil dacă am vedea că mai mulți oameni măcar încearcă s-o facă.
Reporter: Hai să trecem la lucruri funny… Cum se vede Teleormanul din afara lui?
Andrei Manțog: Suprapopulat. Acum depinde și de ce tip sunt morții ăia care tot votează. Dacă sunt fantome, bănuiesc că e ok, fantomele nu consumă multe resurse. Dar dacă de exemplu sunt zombii, atunci bănuiesc că aveți o problemă, ocupă spațiu, mănâncă, se mișcă greu la plecarea de la semafor. Stai așa… Aveți semafoare, nu?
Reporter: Fooooarte multe!
Andrei Manțog: Mda, atunci chiar e nasol. Acum serios, în afară de Dragnea și de glumița asta, nu știu multe lucruri despre Teleorman. Roșiori e în Teleorman?
Reporter: Este!
Andrei Manțog: Am avut o semi-prietenă din Roșiori. Ne-am semicertat pentru că era rasistă. Era rasistă pentru că îi era frică de țiganii din Roșiori (bănuiesc că nu de orice țigani). Zicea că, în Roșiori, dacă vrea un interlop să facă sex cu tine, o să facă. Gen îți pune cuțitul la gât și se întâmplă.
Reporter: De ce porți, uneori, tricourile pe dos?
Andrei Manțog: Port tricourile pe dos pentru că așa mai face și clona mea, Ryan Gosling. L-am văzut în niște filme și suntem practic identici, așa că am decis că, din moment ce Ryan Gosling e suficient de cool încât să poarte tricourile pe dos, atunci și eu trebuie să fiu. Mă întreb însă de unde știi tu că port tricourile pe dos. Sau stai, m-ai confundat și tu cu Ryan Gosling? Despre asta este vorba?
Reporter: Acum… serios. Îți poți imagina o Românie în care nu ai mai avea ce să denunți la societate?
Andrei Manțog: Nu-mi pot imagina nici o țară în care să nu ai ceva de reparat. Pentru asta suntem aici, să evoluăm, cu asta ne ocupăm de niște sute de mii de ani.
Reporter: Există o limită până la care ți-ai apăra sărăcia și nevoile… și neamul? Adică, până unde ar merge patriotismul tău… dacă el există?!
Andrei Manțog: Nu prea cred că există. Adică, pentru a crede ceva, trebuie mai întâi să înțeleg. Eu nu înțeleg conceptul. De ce să apăr pe cineva sau să-i fac orice fel de favoare doar pentru că suntem născuți în aceeași țară? Suntem toți cetățenii planetei și globalizarea, apropo de evoluția de care vorbeam mai devreme, se ocupă destul de bine de asta. E drept, sunt niște tradiții frumoase, care trebuie protejate, dar, altfel, cred că rolul fiecărei țări este tocmai să participe la diversitatea întregii planete, cu unicitatea ei. Dar să ne certăm, să ne urâm sau să nu ne înțelegem doar pentru că suntem din țări diferite? Așa ceva nu pot să înțeleg.
Reporter: Crezi că președintele Iohannis e în stare de ceva?
Andrei Manțog: Nu știu. Dar cred că Ponta era în stare. De lucruri rele. Știi că amintisem mai devreme de doamna care îmi face curat? În dimineața de după alegeri, a apărut la mine la ușă. O chemasem cu câteva zile înainte, dar, cu toată agitația aia, uitasem complet. I-am răspuns mega mahmur, dormisem vreo două ore, și-a trebuit să fac conversație. Am întrebat-o cu cine a votat și a zis cu Iohannis. M-am mirat, e o femeie simplă, dintr-un sat de pe lângă București destul de roșu. Am întrebat-o de ce cu Iohannis. Mi-a zis: ”Pentru că e prost”. Am crezut că n-am înțeles bine. Așa că tanti Nina, văzându-mi mirarea, mi-a explicat: ”Tu n-ai văzut ce deștept e Ponta? Îți dai seama cât fura ăla?!”. M-am stricat de râs. Am realizat că Ponta a fost blestemat, săracul. Unii nu l-au votat pentru că era prea prost, alții pentru că era prea deștept.

One comment

  1. Da! Un interviu emotionant marca Monica Vasilescu!

Lasă un răspuns