18, august, 2017
Breaking News:

Teleormăneanul fericit…

pozitieCarmen Dumitrescu

Toată țara crede că nu există teleormăneni fericiți. Și toată țara greșește… De fapt, nu e fericire mai mare lăsată de Dumnezeu pe pământ decât să fii teleormănean. Pe aceste pajiști roditoare se bucură de viață mii de șomeri neindemnizați. Dovada sunt pet-urile de bere aruncate, ca un indiciu al prosperității, la fiecare scară de bloc, la fiecare portiță bătrânească, în fiecare parc și în fiecare sursă de apă. Alături de șomerii neindemnizați râd la soarele dogoritor de Teleorman alte câteva mii de persoane, toate beneficiare de ajutoare de șomaj și de ajutoare sociale. Ei știu că fericirea nu ține de resurse materiale și de prestigiu social. Și nici măcar de numărul de cărți răsfoite vreodată. De fapt, cărțile sunt o piedică în calea dreptului la fericire. Întrebările, nelămuririle, dorința de informare – toți acești demoni ai spiritului au fost exorcizați de ani buni din Teleorman și nimeni nu se mai teme de ei. Cât timp va exista un pet de bere pe jumătate consumat la fiecare scară de bloc, în fiecare parc și în fiecare resursă de apă vom ști că fericirea dăinuie în Teleorman și oamenii încă mai găsesc motive să zâmbească…

Politicienii știu toate aceste lucruri. De aia dorm liniștiți. Cu sentimentul datoriei îndeplinite… Ei știu că au făcut dintr-un județ oarecare județul celor mai fericiți oameni din țară. Și au dreptate. Cine știe ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi atras investitori? Dacă ar fi generat locuri de muncă? Dacă ar fi asigurat un nivel optim de trai chiar și celor mai slab cotați pe piața muncii? Probabil că mulți dintre ei ar fi început să citească. Ar fi învățat să scrie. Ar fi pus întrebări. Și-ar fi pus întrebări. Ar fi cerut socoteală unei clase politice, speriate că nu face destul pentru oameni. Ar fi votat liber! Și n-ar mai fi zâmbit niciodată cu toată gura la vederea șepcilor și găleților electorale. Iar mulți dintre ei, majoritatea lor covârșitoare, ar fi fost triști că trebuie să stea la muncă opt ore pe zi! Fără să mai aibă timp de berea la scară sau de semințele din parc…. Cum să nu dormi liniștit, ca politician, când știi că lași în urma ta un județ impasibil la toate prostiile inventate vreodată: muzică, teatru, literatură, sport. Bine, mai sunt unii… cei nefericiți și puțini… care încearcă să readucă în atenția publică ceea ce ei numesc “valori ale județului”. Muncă în zadar! Adevăratele valori ale județului sunt lenea și autosuficiența! La care se adaugă discret bârfa și lipsa de inițiativă. Și mereu se poate mai mult!

Toată țara crede că nu există teleormăneni fericiți. Și toată țara greșește…

Lasă un răspuns