10, decembrie, 2018
Breaking News:

Strada rușinii din Alexandria ! Zeci de case de pe Victoriei au rămas în alte timpuri

Monica Vasilescu

IMG_6167Discrepanțe. Umilințe. Alexandria. Capitala de județ este un oraş cu pretenţii de municipiu în care, pe unele străzi, localnicii înoată în sărăcie și noroi, la propriu. În multe locuințe care stau să cadă, apa bălteşte tot sezonul rece în mijlocul curților și în case. Oamenii s-au săturat de vorbele trimise la Primărie, iar autorităţile au mereu acelaşi răspuns (la timpul viitor): vom rezolva !

IMG_6165În ultimii ani, Alexandria s-a transformat în bine. Oricine tranzitează capitala județului Teleorman pe străzile principale, care au o infrastructură și o amenajare peisagistică de înaltă clasă, poate să parieze că alexăndrenii, în totalitatea lor, o duc bine. La polul opus – periferia – se găsește punctul care ține orașul într-un alt timp. Nu știm care, că parcă și Epoca de piatră arăta mai bine.
Zeci de case în paragină, tot atât de mulți oameni amărâți IMG_6173și neputincioși în fața dezastrelor naturale, sărăcie lucie, acestea și altele ar putea caracteriza în linii mari zona în care se intersectează străzile Mihăiță Filipescu, Victoriei și Ciocan. Locatarii din zonă s-au săturat să trăiască „pe un drum de ţară” şi sunt revoltaţi că autoritățile nu sunt interesate de soarta lor deşi le cer impozite de orăşeni. Condiţiile de sat se regăsesc cel mai bine în WC-urile din curţi, care nu sunt altceva decât nişte găuri săpate în pământ. Viaţa de aici nu e deloc uşoară, iar asta se vede pe chipul oamenilor, majoritatea îmbătrâniți, săraci și luptători cu greutăţile fiecărei zile.

IMG_6178Cine spune că Alexandria n-are groapă de gunoi se înşeală!

Depozite de crengi tăiate şi tot felul de vegetaţie de prin tot oraşul își au locul între case, pe o porțiune care a găzduit cândva clădiri impozante. Bălăriile au crescut foarte înalte, iar resturile de pereţi se împuținează pe zi ce trece într-un haos ce formează o adevărată groapă de gunoi.

”Priviți ce gunoaie! Garda de mediu zice că nu e treaba ei. Trebuie să facem o altă sesizare că aici e mijlocul orașului, nu e pe câmpuri”, striga un om al locului.

”Uitați de lume”

Aşa se simt locuitorii de la capătul străzii Mihăiță Filipescu, o arteră care începe cu baruri de fițe și se termină cu locuri de rușine. Cei care trăiesc la sfârșit de stradă de zeci de ani spun că zona lor nu a arătat niciodată mai rău decât acum. Când plouă, noroiul este până la glezne, iar în perioada rece situaţia este critică. ”Suntem uitați de lume”, exclamă unii dintre localnici.

O doamnă în vârstă care își duce cu greu zilele ne-a povestit teama pe care o simte de fiecare dată când intră în casa sa, o locuință dărăpănată, fără gard și cu uși improvizate. Intrați în casă, că nu vă păcălesc. Mie îmi e frică să mai stau aici. O cădea, ce ziceți ?”, întreabă femeia, uitându-se la pereții crăpați de la ploile abundente și zăpada din ultima vreme.

La câteva case, tanti Ștefania Niță mătură pe la poartă și ne spune: ”În momentul de față, nu mai sunt așa probleme. După promisiunile date de domnu vice, acela mai mărunțel și rotund la față, așteptăm să vedem ce face. Au venit oamenii, de patru-cinci ori. Mi-a spus: mamaie, eu o să rezolv treaba. Acum, ce-o vrea să facă. Eu sunt singură, în două luni de zile mi-au murit doi oameni, soțul și fiul, nu știu cum pot să stau pe picioare. M-au ajutat, nu pot să spun, dar nu se cunoaște că a fost apă multă. Locuiesc aici din ’44”.

Oraşul mai are străzi pe care puțini le cunosc, fiindcă aceasta nu este singura unde oamenii înoată prin mocirlă și stau cu frica să nu cadă casa pe ei, dar, am putea jura, consilierii şi edilii noştri nu prea au trecut pe acolo.

Pe Victoriei am văzut multe lucruri care nu-şi au locul într-un oraş. Căruţe, gropi în care te afunzi, case înclinate și cocioabe, clădiri părăsite, oameni triști, elemente care prezintă lumea reală de la capătul Alexandriei, poate mult mai reală decât ce ni se spune sau decât vrem să conștientizăm…

Lasă un răspuns