13, decembrie, 2017
Breaking News:

Ștefan Spătaru a fost admis la Harvard și se va întoarce în România în funcție de perspectivele țării

Monica Vasilescu

stefan spataruȘtefan Spătaru este un tânăr teleormănean, în vârstă de 18 ani, care a obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale în domeniul matematicii. În palmaresul acestuia se regăsesc multe medalii prețioase, dar și distincția de cetățean de onoare al reședinței de județ (a fost elev al Școlii Generale ”Mihai Viteazul” din Alexandria, în prezent urmând cursurile Liceului Internațional de Informatică din București). Datorită performanțelor sale, Ștefan a fost admis fără probleme la prestigioasa Universitate Harvard, iar din toamna acestui an va păși spre orașul Cambridge, Statele Unite. Despre acest lucru, dar și despre cum vede oportunitățile României un elev care a învățat ce înseamnă să lupți intens pentru a obține o victorie proprie a vorbit Ștefan Spătaru, într-un interviu acordat ziarului Liber în Teleorman.

Reporter: Ștefan, ești între primii matematicieni ai țării… Te întreb direct: cum e să fii atât de bun?

Eu nu sunt un matematician, ci un olimpic la matematică. Diferența este destul de mare. Matematicianul are poate toată viața să rezolve o problemă (foarte grea), la care nu are nicio garanție ca va găsi vreodată răspuns, spre deosebire de Olimpiadă, unde ai 4h și jumătate să rezolvi trei probleme, dar unde ai garanția că există o soluție cât de cât elementară. Ca să vă răspund la întrebare, a fi un bun rezolvitor de probleme e o aptitudine care se câștigă în timp, cu muncă, dar mai ales cu pasiune pentru matematică.

Reporter: Cum percepi un concurs, ca pe o evaluare a ta sau mergi tot timpul cu gândul de a fi primul?

În ultima vreme, motivația legată de a obține premii la olimpiada a dispărut. E o activitate pe care o fac doar din pasiune. Însă, motivația de a fi primul la concursuri și de a obține rezultate foarte bune a fost imboldul la început.

Reporter: De ce a dispărut motivația, nu mai sunt atractive premiile sau nu mai ai cu cine concura?

De concurat cu siguranță am cu cine concura, sunt foarte mulți tineri în toată lumea foarte buni. N-aș spune că premiile nu sunt atractive, totuși, o medalie la o olimpiadă internațională este un premiu prestigios. Însă, am obținut deja rezultate pe care nu mi le imaginam că le voi obține vreodată. Să obțin rezultate mai bune ca anul trecut este foarte greu și nu vreau să pun presiune pe mine. De asemenea, privesc și spre viitor, unde viața nu este o competiție (cel puțin nu în sensul atât de clar ca cel din Olimpiadă).

Reporter: În cursul timpului, ai renunțat la ceva drag pentru a excela în domeniul matematicii?

Nu, nu am renunțat la nimic pentru a face performanță.

Reporter: În urma performanțelor tale, ai fost admis la Harvard. Vei studia acolo?

Da, voi merge la Harvard din toamnă.

Reporter: Te mai întorci?

E încă devreme să răspund la întrebare. Depinde foarte mult de ceea ce se va întâmpla în România și ce oportunități vor fi.

Reporter: Cum ți se pare că e România acum?

România e o țară frumoasă, cu un potențial foarte mare. Cu toate acestea, am ales o facultate unde aș avea mai multe oportunități, mai multe resurse, o mai mare atenție acordată studentului, acordată formării sale profesionale și personale mai ales.

Reporter: Crezi că școala românească se îndreaptă către dezastru, așa cum spun elevii care nu reușesc să promoveze un banal examen, sau poți face performanță în orice condiții?

Sistemul românesc produce specialiști foarte buni, în aproape orice domeniu. Asta fiindcă se face școală foarte serios. Vorbind cu diverși colegi din diferite țări, programa noastră la matematică este ca nivel peste programa majorității țărilor (și mult peste cea a țărilor vestice), iar acest aspect se menține în majoritatea materiilor. Nu cred că școala românească se îndreaptă spre dezastru, însă, după părerea mea, e nevoie de o schimbare de perspectivă. Lumea s-a schimbat foarte mult în ultimii 20 de ani (ca efect direct al apariției Internetului și a digitalizării) și atunci și școala trebuie să se adapteze. Eu, personal, ca elev în sistemul românesc, nu înțeleg exact de ce e nevoie pentru un elev mediu să cunoască să calculeze primitive de funcții (pe care oricum în 2015 le poți face în trei secunde cu aplicații de tip wolframalpha), însă nu înveți cum se calculează suprafețe și volume de corpuri sau arii (care sunt principalele aplicații practice ale unei integrale). Adică învățăm de existența anumitor obiecte sau principii, însă nu învățăm la ce folosesc sau cum se aplică. Ca să sintetizez, cred ca școala românească îi ajută pe cei care sunt foarte buni și vor să facă performanță, însă debusolează puțin elevul mediu.

Reporter: Ce spun prietenii tăi despre pasiunea ta? Poți vorbi cu ei, de exemplu, despre Arhimede?

Am simțit, în general, că oamenii din jurul meu mă respectă pentru ceea ce fac. Am mulți prieteni olimpici la matematică, deci dacă vreau să discut pe un subiect matematic, am prieteni cu care o pot face. Însă, cu prietenii pe care nu îi pasionează matematica, nu vorbesc pur și simplu despre matematică, și nu văd o problemă în acest sens. Și eu am subiecte despre care nu am citit și nu m-am interesat foarte mult, care nu mă pasionează, și despre care nu aș putea și nu mi-ar face plăcere să discut.

Reporter: Pentru ce te pregătești acum? Ce alte performațe vrei să adaugi în palmares?

Mă pregătesc acum pentru olimpiada internațională de matematică din Thailanda, care va avea loc în perioada 4-16 iulie. Va fi ultima olimpiadă de matematică la care voi participa.

Reporter: Ai un mesaj pentru cei de vârsta ta care nu au nicio pasiune și nu au trăit sentimentul unei reușite proprii?

Nu cred că există oameni fără pasiuni. Cu toții avem câte ceva care ne place, ne interesează, ne face să ne punem întrebări. Cât pentru cei care nu au simțit bucuria unei reușite, cel mai important lucru este să nu se dea bătuți. Rezultatele vin după un efort mai susținut.

One comment

  1. Doina Paunescu

    Îmi place să citesc despre reuşite şi pasiuni ale tinerilor români. Sunt sincer impresionată. Felicitări!Are mare dreptate când spune că şcoala românească este bună, dar trebuie să se restuctureze din mers , să se readapteze. Vin din sistem şi recunosc că e nemaipomenit să pregăteşti elevi cu aplecare spre studiu, dornici de performanţă, dar in clasă ai şi elevi de nivel mediu , care provin din familii în care nu-i poate ajuta nimeni.Am avut surpriza să obţin nişte răspunsuri logice de la ei ,dar s-au împotmolit confundând perimetrul cu aria pentru că nu le arătasem concret ce e una şi ce e cealaltă , fiindcă în clasă erau copii care mi-au dat răspunsul unei probleme rezolvată acasă cu ajutor , iar eu , am crezut că toţi au ştiut şi au înţeles. Am avut norocul că, deşi mai aveam puţin până la pensie m-a preocupat să învăţ calculatorul şi am pus din joacă şi pentru a le stârni curiozitatea un material de pe internet gen exerciţii concurs cu explicarea ulterioară a greşelilor şi atunci elevii care nu înţeleseseră mi-au cerut situl şi întrebâdu-i de ce mi-au recunoscut că vor să înţeleagă acasă. E-learning e viitorul,Evaluarea informatizată e mult mai obiectivă , iar cine e interesat se va informa căt cuprinde , fără să-i mai stresăm pe cei care nu sunt făcuţi pentru performanţă, dându-le impresia că sunt proşti.Viitorul şcolii este centrarea pe elev nu pe profesor , dar mai ales adaptarea la carinţele pieţii muncii.

Lasă un răspuns