20, octombrie, 2017
Breaking News:

Ştefan Mitroi: “ Despre orice scriu, mă pomenesc că scriu, de fapt, despre Teleorman”

stefan.mitroiCarmen Dumitrescu

Ştefan Mitroi şi-a lansat, după mai bine de şapte ani de absenţă din spaţiul cultural teleormănean, o carte la Alexandria. Teleormăneanul, cunoscut la nivel naţional atât prin activitatea sa jurnalistică, dar, mai ales, prin cea literară are unele resentimente faţă de un judeţ care n-a ştiut niciodată să-şi recunoască şi să-şi promoveze valorile. Cu toate acestea, Festivalul Naţional de Literatură “Marin Preda” a reuşit să-l aducă în judeţ pe Ştefan Mitroi şi astfel s-a produs un moment de regăsire. Ştefan Mitroi şi-a regăsit judeţul iar judeţul l-a regăsit pe el. Iată, aşadar, că într-un astfel de context, mai ales că scriitorul a ales să-şi lanseze aici şi cartea “Să locuieşti într-un câine”, am reuşit să discutăm cu scriitorul teleormănean şi să aflăm de la el ce simte pentru Teleorman şi cum vede raportarea actului artistic la lumea politică. Un interviu acordat în exclusivitate, care merită citit pentru a afla lucruri noi despre oameni pe care ţara întreagă îi preţuieşte, în timp ce Teleormanul îi uită, imediat ce pleacă spre Bucureşti.

R. Ce ar trebui să ştie cititorii despre cartea dumneavoastră?

Ştefan Mitroi: E un roman scurt, dar citându-l pe Nichita Stănescu, un roman cu un conţinut mai mare decât forma. Un amestesc de cruzime şi candoare iar argumentul meu ar fi că e vorba despre o carte scrisă la persoana I, personajul principal fiind un copil al străzii, care vede lumea prin ochii lui. Nu emite judecăţi, nu emite sentinţe, doar se miră şi îşi spune părerea. Şi viaţa lui sigur că atinge cruzimea, dar părerile lui despre lumea în care trăieşte ating la fel de des candoarea…

R. De ce aţi ales să o lansaţi aici, la Festivalul Naţional “Marin Preda”?

Ş. M. Pentru că, îmi place sau nu, aici e casa mea…

R. Aţi făcut nişte afirmaţii în timpul simpozionului, legate de faptul că judeţul Teleorman nu ştie să-şi promoveze valorile…

Ş.M. N-am cerut niciodată Teleormanului să răspundă cu dragoste la dragostea mea. Dar am avut destule dovezi că am fost chiar nedorit aici. Multă vreme  n-am venit şi cred că sunt mulţi ani de când n-am mai lansat o carte aici, deşi au apărut multe cărţi până acum sub semnătura mea. Am lansat cărţi şi prin străinătate, dar în Teleorman în ultimii şapte, ba chiar zece ani, e pentru prima oară când se întâmplă asta.  E un fel de împăcare. E o zi importantă pentru mine, nu doar pentru că este ziua fiului meu cel mai mare, dar e şi ziua în care parcă regăsesc Teleormanul şi parcă m-a regăsit şi Teleormanul pe mine. Nu cerem nimic, nu cerem bani, nu cerem să fim aşezaţi la mese, dar aşa, o strângere de mână, înseamnă mai mult decât toate astea. Sunt judeţe care-şi cheamă anual fii, că sunt scriitori sau jurnalişti, nu neapărat geniali, dar nişte oameni care au ieşit, într-un fel sau altul, din rând şi le strâng mâna, le dau câte o diplomă, i-au făcut cetăţeni de onoare. Asta nu s-a întâmplat niciodată aici. Este o zgârcenie care pe mine mă uluieşte şi nu înţeleg de ce. Mai ales că nu trebuie dat nimic, nu trebuie deschisă vreo cutie cu nestemate, nu trebuie umblat la vistierie, trebuie deschis puţin sufletul… Eu asta fac. Şi uite aşa despre orice scriu, mă pomenesc că scriu, de fapt, despre Teleorman. Mi-o ia sufletul  înainte, nenorocitul de el, şi mă văd obligat să mă ţin după el. Dar din păcate, rareori răspunsul a fost pe măsură, să simt că mi se răspunde la dragostea pe care am arătat-o măcar parţial.

R. Credeţi că politicul are o influenţă în sensul perpetuării ignoranţei?

Ş.M. Sigur că are, pentru că ei sunt la butoane.  De la ei vin deciziile, de orice natură ar fi ele şi deciziile privesc viaţa noastră în toate compartimentele ei. Că nu se putem sustrage, oricât am fi de apolitici, deciziilor politice. Suntem victime, fără ghilimele, ale deciziilor lor. În toate domeniile vieţii noastre.

R. Am observat în sală că majoritatea scriitorilor invitaţi sunt oameni care au atins o anumită vârstă. Credeţi că mai vin valori literare din urmă?

Ş.M. Categoric mai vin valori din urmă. Poate e o deficienţă de organizare,  că nu sunt şi nişte tineri. Pentru că eu sunt convins că dacă ar da o raită prin cele câteva licee din oraş, există cel puţin 10 tineri talentaţi care scriu poezii, care visează să fie jurnalişti sau scriitori şi măcar unii dintre ei ar fi putut să fie prezenţi aici. Sunt convins de lucrul acesta. Poate n-au fost căutaţi, dar era mai important pentru ei nu neapărat să se întâlnească cu scriitorii de la Bucureşti, ci să aibă o întâlnire cu spiritul lui Marin Preda.

Lasă un răspuns