14, decembrie, 2017
Breaking News:

Sportivul Răzvan Szabo a câștigat cea mai importantă bătălie: cea cu sine însuși – Drumul din Alexandria la Thassos în 24 de ore… pe bicicletă!

 

Carmen Dumitrescu

Despre Răzvan Szabo și performanțele sale s-a scris foarte puțin. Mult mai puțin decât ar fi meritat un om care și-a dedicat timpul și pasiunea construirii de sine, în cel mai armonios fel cu putință: prin sport. Pasionat de înot și de ciclism, Răzvan a bifat, de-a lungul vremii, mai multe performanțe, dar noi o menționăm pe cea pe care el o consideră acum foarte importantă, și anume obținerea a două brevete la cea mai semnificativă competiție de anduranță organizată de Randonneurs România, în speță brevetul de 300 de kilometri și pe cel de 400 de kilometri. Ca orice individ valoros, Răzvan este un om modest, căruia nu îi plac laudele și nici recunoașterea publică. Dar, fiind teleormăneni și noi, avem obligația să punem în evidență oamenii care chiar se remarcă prin efortul și pasiunea lor, nu doar pe cei care demonstrează abilități în sustragerea banului public. Și de aceea, nu putem rămâne insensibili la performanța lui Răzvan și la bătăliile mari pe care el le poartă de atâta vreme. Și spunem că sunt mari bătălii, pentru că toate aceste curse sunt, în fapt, lupte cu sinele. Iar tânărul acesta deosebit reușește să învingă de fiecare dată și să ne impresioneze fără drept de apel. De pildă, cu mai bine de o săptămână în urmă, Răzvan a plecat într-o aventură foarte riscantă, având în vedere și temperaturile de afară, căci weekendul acela a fost cel mai fierbinte din anul 2017. Pentru a face o baie în Marea Egee, Răzvan a urcat pe bicicletă și a pedalat 1.100 de kilometri în 48 de ore la 40 de grade Celsius. Sportivul ne-a mărturisit că experiența a fost foarte dificilă: “Nu am dormit, drumul dus a fost dintr-o bucată. La fel și cel de întoarcere… A trebuit să beau multă apă, pentru a nu mă deshidrata și pentru că am pierdut multe minerale. Mă ustură gâtul și acum de la câtă apă am băut. Așa te simți când bei apă cu nemiluita: ți se pare că apa e iute.”

Pasiunea lui Răzvan pentru sport este foarte veche și ea s-a manifestat în materie de alergat și înot, ulterior pedalat. Interesant și trist rămâne faptul că un om care bifează asemenea performanțe are la dispoziție o bicicletă realizată din piese care nu valorează pe piață mai mult de 250 de lei. Și cu asta spunem totul despre felul în care este sprijinită performanța în Teleorman. Nu numai în sport, ci în orice domeniu de activitate. Cu cât ești mai bun, cu atât vei fi mai constrâns să te descurci cu mai puțin. Probabil că asta trebuie să fie crucea oamenilor valoroși. Mai ales a celor care au avut ghinionul de a se naște în județul celor obișnuiți să ignore performanța și să-și uite valorile.

 

Lasă un răspuns