27, mai, 2018
Breaking News:

Spitalul de nebuni s-a mutat la Teleorman în campanie! Unii candidați la locale au ajuns divertismentul târgului

Monica Vasilescu

La Teleorman, nici politicienii nu mai sunt ce au fost. Băieții interesați de soarta comunității la fel de mult cum iubim noi ideea de muțenie stau și-n cap pentru un loc onorant pe podiumul alegerilor locale din 5 iunie, așa încât și-au postat materiale electorale pe toate gardurile.

Atunci când din capul unora lipsește cu precădere glagoria, cursa electorală pentru primării ne oferă din plin imagini amuzante. Ne referim la afişele unora dintre candidați, care au fost puse în locuri ce nu îi pun deloc în ipostaze favorabile pe pretendenţii la fotoliul de primar şi nu fac altceva decât să stârnească râsul isteric al trecătorilor.

Fierăscu, la plăcinte… înainte

daniel fierascuCandidatul PNL de la Roșiorii de Vede, Daniel Fierăscu, se agită de mama focului prin cătunele orașului pe care le-a luat la picior cu speranța că oamenii au uitat ceea ce nu a făcut în mandatul pe care l-a avut nu cu mulți ani în urmă. Înfierat de febra campaniei electorale, domnul Fierăscu promite de toate. Cea mai gogonată afirmație de pe afiș promite: ”fapte, nu vorbe”. La prima privire, am fost tentați să blamăm ipocrizia, dar, dacă stăm s-o analizăm cum trebuie, ea are un strop de adevăr. Fapt este trecerea sa către PNL când a văzut că-i fuge pământul de sub picioare la PSD, fapt este țigăniada din parcul roșiorenilor (celebra casă cu acoperiș verde). etc. Pentru că nu i-a ajuns, acum Fierăscu se duce în grabă la plăcinte… înainte. Nu degeaba e rudă cu Nițulescu, plămada își spune cuvântul. Și fotografia pe care am primit-o de la specialiștii noștri de la Departamentul pentru Penibilii din Teleorman.

constantin berechetBerechet pune Roșioriul (congelat) în mișcare

Transferat recent la ”pâmp”, Constantin Berechet este noua starletă a politichiei de la Roșiori. El este în prezent cel mai onest politician al zonei, care trăiește omenește și care se luptă cu bandiții pentru a salva Roșioriul.

Salvatorul are și el oameni de partid care nu sunt atenți la detalii și i-au pus chipul rotund în geamul alimentarei cu… pește congelat. Dintre mere verzi (simbolul partidului) și pește congelat, Berechet visează la scaunul de primar. Va avea parte de un miracol la Roșiori, că așa e-n politica de cumetrie, pe unu’ îl votezi și altul câștigă…

O țuică mică… de la Pisică

gelu pisicaCel mai simpatic baronel rămâne Gelu Pisică. El nu se dezice de origini și, cu mândrie, și-a alăturat portretul celei mai consumate băuturi de la țară: țuica. Pentru că legea electorală interzice politicienilor să mai ofere pachete cu aliemente în campanie, Gelu Pisică le face oamenilor cu ochiul de lângă un anunț în care sarea costă un leu KG. Atât de ieftină încât își permite să le dea cu ea în ochi după alegeri.

Nici nu mai are rost să menționăm penibilul situațiilor și să ne mirăm că flăcăii tomnatici nu s-au prins nici acum despre ce este vorba în ecuația politicii. Ne uităm la specimenele care fac astăzi politică și nu putem concluziona decât că, în Teleorman, ne-am distra copios, cu un bol de floricele în față, dacă nu am avea grija zilei de mâine.

P.S.: Râdem, glumim, dar cu ei o să fim!

One comment

  1. mitica magellan

    Ooooo…dar ce vigilent este departamentul dvs! Subiecte serioase nu aveti, ca sincer ne plictisiti cu subiecte expirate. Nu v-au spus pesedisti dvs mult-iubiti ca nu mai au sanse cu astfel de subiecte si masinatiuni?

Lasă un răspuns