18, august, 2018
Breaking News:

Spectacole de teatru la Școala “Mihai Viteazul” din Alexandria

spectacolCarmen Dumitrescu
Așa cum știm, posibilitățile tinerilor alexăndreni de a vedea spectacole de teatru sunt destul de reduse. Dar cadrele didactice ale Școlii “Mihai Viteazul” au luat decizia de a se implica în experiența culturală a elevilor și, astfel s-a ajuns la decizia încheierii unui parteneriat între școală și firma de producție artistică a Alexandrei Drăguț, astfel încât, cel puțin o dată pe lună, elevii Școlii “Mihai Viteazul” să poată avea bucuria de a participa, la un spectacol de teatru. Astfel, la finalul săptămânii trecute, un grup de actori independenți, absolvenți ai Institutului de Actorie, aduși în Teleorman de Alexandra Drăguț, au interpretat pe scena amfiteatrului Școlii “Mihai Viteazul” din Alexandria piesa de teatru “Cartea Cărților”. Spectacolul a fost apreciat de 210 copii, care au plătit în schimbul unei ore de teatru, un bilet în valoare de 10 lei iar școala și-a propus ca în fiecare lună, să ofere copiilor posibilitatea de a vedea și alte piese care să le trezească interesul pentru arta teatrală. Potrivit Alexandrei Drăguț, ideea de colaborare cu instituția de învățământ menționată a fost determinat de succesul unui spectacol experiment, susținut în școală cu o lună în urmă: “După ce am încercat experimentul punerii în scenă pentru cei mici a spectacolului “Prințesa mofturoasă”, părinții elevilor au cerut într-o ședință cu profesorii ca astfel de evenimente să mai aibă loc. Și astfel s-a ajuns la această idee, de închiere a unui parteneriat între firma de producție artistică de care mă ocup și Școala “Mihai Viteazul”. Spectacolul care s-a întâmplat acolo joi s-a bucurat de succes, copiii bucurându-se de oportunitate. De altfel, un număr de 210 bilete au fost vândute la spectacol. Pe viitor, dacă totul merge bine, mi-am propus să venim în fiecare lună la Alexandria și de a pune în scenă literatura pe care ei o învață la școală, pentru că e mult mai ușor să asimilezi ceea ce vezi decât ceea ce citești. Actorii care colaborează cu mine în acest proiect sunt cu toții absolvenți ai institutului de actorie iar unii dintre ei au participat și la festivalul de teatru tânăr Ideo Ideis. De aceea, eu cred că elevii se vor bucura de momente frumoase. Totul e ca toată lumea să-și dea silința ca proiectul să meargă, pentru că mulți dintre cei mici chiar sunt pasionați de teatru și își doresc, la rândul lor, să organizeze spectacole la nivel de școală.”

Lasă un răspuns