21, octombrie, 2017
Breaking News:

Șosetele murdare ale baronului…

liviu-dragneaCarmen Dumitrescu
Pentru simpatia baronului roșu de Teleorman au curs multe lacrimi. S-au facut sacrificii, s-au pus la cale strategii, s-a pierdut timp și energie, însă unii dintre pesediști au reușit, de-a lungul vremii, să intre pe sub pielea baronului, exploatând pasiunile lui extra-politice: tenisul și petrecerile. Desigur, nu vorbim despre pesediștii cu obraz, care au preferat să-l abordeze pe baron cu seriozitate și decență, ci despre cei care au înțeles că viața nu le-ar oferi nicio șansă de a se face remarcați dacă nu-și umezesc bine buzele atunci când viața îi poziționează la spatele căpitanului de județ. Astfel s-au construit câteva raporturi personale interesante. Numai că baronul n-a fost niciodată un statornic. Avid de noi lingușeli și de limbi proaspete, el n-a dus niciodată o prietenie de la început și până la sfârșit, astfel că a compensat lipsa de stabilitate cu onoruri temporare dedicate celor care au știut să-i poarte mai bine trena. Poate doar relația cu Mihai Putineanu, concretizată și într-o relație de familie, a durat și durează dincolo de limitele afecțiunilor firești ale baronului, însă în rest el n-a ținut niciodată cu dinții de nimeni. Așa că și-a schimbat întotdeauna protejații ca pe șosete… Era firesc. Până la urmă, niciunul dintre ei n-a știut să-i mențină atenția crescută după s-au văzut cocoțați în prima funcție importantă. O bună bucată de vreme, feblețea baronului s-a numit Valentin Boboc. El a fost unul dintre cei mai privilegiați dintre pesediști, fiind persoana care îl însoțea pe Dragnea în experiențele sale personale și unul dintre cei mai încredere confidenți ai lui. Dar, la un moment dat, Boboc nu i-a mai satisfăcut baronului orgoliul. Poate că undeva în ecuație a avut un rol și stenograma discuțiilor dintre el și restul pesediștilor, stenogramă care i-a adus lui Dragnea o condamnare cu suspendare. Așa că baronul s-a reorientat… Către Turnu Măgurele, unde veghează la buna administrare a banului public un anume Dănuț Cuclea. Mai insipid decât Boboc și mai lipsit de personalitate decât Mihai Putineanu, Dănuț Cuclea a știut să-și umezească la timp buzele pentru a-l cuceri pe baronul roșu. Și sursele noastre spun că a știut să pupe foarte senzual, pentru că Dragnea l-a luat sub aripa lui protectoare și l-a așezat lângă el în prezidiu la Congresul PSD din Teleorman. Evident, pentru cunoscători, gestul a fost un semnal clar transmis celor care vedeau în Cuclea un nimeni cu funcție pusă pe tavă. Ba chiar au apărut zvonuri că noua șoșetă a lui Dragnea îi este atât de comodă, încât baronul se gândește să-l pună pe Cuclea să candideze la șefia PSD Teleorman sau pentru vreun fotoliu de înalt demnitar. Și atunci Adrian Gâdea va deveni și el un fost protejat, urmând ca Dănuț Cuclea, care îi este și naș, să devină mâna dreaptă a baronului în Teleorman. Evident, noi am râde până la durere la concretizarea unui astfel de scenariu, dar e cert că baronul nu dă doi lei pe râsul nostru. Adevărul e că viața a funcționat întotdeauna pe principiul reciprocității, pentru că nici noi nu dăm doi lei pe șosetele lui murdare.

2 comments

  1. Relu_Transformatoru

    Hai sa va spun una tare. Maine in Alexandria are loc intrevederea lunara a sefilor din finantele publice din cadrul DGRFP Ploiesti. Artizanul acestei intalniri este TUDOSE Emilian Stefan, Directorul General de la Ploiesti. Acest Tudose e de fapt un fost sofer al lui Ghita care a dat si el un ban si s-a vazut cu o diploma de la o facultate „No Name”. Ideea e ca de cand acest fost sofer a fost uns, pe criterii politice desigur nu pe competente profesionale, a hotarat ca lunar sa se faca analiza lunii precedente prin rotatie in fiecare judet din regiunea ce o conduce. Analiza e de fapt de fatada ca rezultatele sunt binecunoscute iar aceasta se poate face si prin videoconferinta intr-o ora fara alte cheltuieli (deplasarea sefilor cu masinile institutiei, cazarea lor, s.a.m.d.). Dar ideea de baza pentru care se fac aceste itruniri e cu totul alta, mese bogate, petreceri grele, partide de vanatoare si de pescuti, portbagaje pline cu de toate din toate judetele, plocoane dar si „caramizi” ca altfel sefii din judete nu mai au sustinere si isi pierd posturile caldute ! Analiza de obicei dureaza cam 2 zile si 2 nopti. In cateva cuvinte simple o batjocura pe banii publici ca un trepadus politic sa isi etaleze grandomania dar si sa transmita mesajul de baza catre subalternii pusi politic si sustinuti de el, „aveti grija cum procedati cu cei care v-au pus in scaune si sa nu cumva sa le intoarceti spatele, dar mai ales <> „. Asa ca din aceasta seara, maine dimineata, maine pe zi si pana tarziu in noapte veselia finantistilor se muta in Alexandria. Doritorii sa treaca sa ii filmeze si fotografieze dar si sa le ceara socoteala ca de schimbat se pare ca nu ii mai schimba nici dra_u !

Lasă un răspuns