21, septembrie, 2017
Breaking News:

Soluţia lui Adrian Păduraru pentru Casa de Cultură din Alexandria: “Se vând două maşini de lux din cele existente aici şi se reface toată sala”

adrian pacuraruCarmen Dumitrescu

Prezența la Alexandria a marilor nume ale culturii naționale începe să devină din ce în ce mai stânjenitoare. Scaunele foarte vechi, scena amenajată pe tipar comunist, acustica proastă și lipsa reflectoarelor sunt motive serioase pentru ca marii artiști să plece din reședința județului Teleorman cu un gust amar. A fost cazul lui Tudor Gheorghe, a lui Horațiu Mălăele, a lui Florin Piersic Jr. și, mai nou, a lui Adrian Păduraru care a jucat, recent, în piesa “Mă mut la… tata”. Acustica slabă, dar și condițiile din Casa de Cultură l-au determinat pe marele actor să declare că la Alexandria era mai bine în vremuri comuniste și că situația de aici l-a pus într-o reală dificultate, pe parcursul piesei. El a avut, însă, și o soluție. Interesantă, eficientă, însă imposibilă, în contextul lipsei de interes și conduită civică din cel mai important oraș al Teleormanului.

Cum v-aţi simţit la Alexandria?

Publicul e la Alexandria este unul dornic, în mod evident, de teatru.  Dar… mie mi se pare obligatorie o sală contemporană de teatru în Alexandria şi cred că e o problemă veche a acestui oraş. Dar eu cred că vă pot oferi şi o soluţie. Se vând două maşini de lux din cele existente aici şi se reface toată sala. E foarte greu să ne supărăm pe oameni că se uită la televizor şi preferă prostul gust, că nu citesc, atâta vreme cât într-un oraş de dimensiunile Alexandriei  – care nu e cel mai mic oraş din România – nu există o sală de spectacol măcar onorabilă, dacă nu  extraordinară. Bun, asta e pentru cei care au ochi de văzut şi urechi de auzit. Eu, însă, m-am simţit extraordinar. Spun asta pentru că a fost un spectacol foarte frumos, cu un public minunat. A fost totuşţi extrem de obositor pentru noi. Condiţiile de acustică şi cele de lumini au fost dintre cele mai dificile. Altfel, chiar cred că ceea ce va fi ziua de mâine din punct de vedere cultural depinde foarte mult de ceea ce facem astăzi. Ca să încheiem, totuşi, într-o notă optimistă, e important că oamenii de aici, de la Alexandria, fac efortul să aducă aici spectacole de anvergură, pentru că oamenii au nevoie de teatru. Condiţiile dificile sunt problema noastră, a actorilor. Publicul trebuie să se bucure. Şi vă mărturisesc că nu m-a rugat nimeni să spun asta, chiar cred că e aşa. Dar le urez să realizeze până în campania electorală o sală de teatru la Alexandria, pentru că dacă trece termenul, mai trebuie să aşteptaţi încă patru ani…

Vi s-a părut că publicul alexăndrean are o poftă de cultură mai accentuată decât cel din alte judeţe sau reacţia sălii a fost una obişnuită pentru dumneavoastră?

Din câte mi-am dat seama, nu cred că sunt spectacole de teatru foarte multe la Alexandria. Când aduni în viaţă câteva mii de reprezentaţii, începi să-ţi dai seama cam care e apetenţa publicului pentru teatru. Da… cred că le era dor. Era chiar o supraenergie care venea evident dintr-o experienţă, ca public spectactator de teatru mai sporadică, ca să nu zicem chiar rară. Dar şi asta e o bucurie, din punctul nostru de vedere, cu atât mai mult cu cât oamenii nu văd foarte des spectacole de teatru.

Aţi mai jucat vreodată la Alexandria?

Da, am jucat înainte de 1989. De atunci, n-am mai ajuns aici, deci sunt nişte ani buni…

Vă aduceţi aminte ce aţi jucat atunci aici?

Cred că era unul dintre cele două spectacole care m-au purtat, la vremea aceea, prin toată ţara. Deci a fost ori Declaraţie de dragoste, ori Adio, studenţie. Nu mai ştiu, poate chiar cu amândouă. Şi parcă la vremea aceea, era o casă de cultură mai adecvată vremurilor. Atunci, pe de altă parte, cred că aveam mai multă îngăduinţă faţă de lipsuri decât am acum… Mă uit câteodată la Campionatul mondial de Fotbal şi mă întreb de ce există ţări atâtt de bogate şi ţări atât de sărace. Aşa nu înţeleg nici de ce există oameni atât de bogaţi şi oraşe atât de sărace.

Dacă veţi mai fi chemat, vă mai aşteptăm să jucaţi la Alexandria în aceleaşi condiţii?

Da… Şi nu e doar cu jumătate de gură. Pentru că până la urmă, ceea ce facem, facem pentru public şi pentru satisfacţia noastră de a auzi aplauzele de la final..

One comment

  1. A fost vorba de „Declaratie de dragoste” … S-a tinut in incinta cinematografului Patria . Au schimbat cateva cuvinte cu publicul dar intrebarile au „venit” la pachet cu actorii . 🙂

Lasă un răspuns