17, august, 2017
Breaking News:

Simona Man nu susține PSD în plecarea ”la furat” de primari: ”E o invitație către alte partide, nu știu dacă o putem numi ordonanță”

Monica Vasilescu

simona manConducătorii României vor modificarea, prin ordonanţă de urgenţă, a cadrului legislativ, asigurând posibilitatea primarilor, președinților de consilii județene și consilierilor de a trece la un alt partid, fără pierderea mandatului. Legiferarea traseismului local dorită de primii oameni de stat, în special de Liviu Dragnea, este contestată chiar și de către partenerii de guvernământ ai celor aflați astăzi în funcții de decizie. Pe lângă UDMR, care nu vrea liber la traseism, PP-DD dă semne de împotrivire în fața unei asemenea idei. Prima care refuză schimbarea regulilor în timpul jocului este Simona Man, președintele partidului înființat de Dan Diaconescu.

Prezentă, miercuri, la Alexandria pentru o întrevedere cu activul formațiunii politice, șefa ”movaliilor” a acordat un scurt interviu ziarului Liber în Teleorman referitor la inițiativa ce prevede un control deplin asupra comunității locale, fiindcă, se știe, primarii sunt esenţialii vectori în mobilizarea electoratului rural la vot, un electorat fără dileme ideologice și fără pretenții.

Reporter: Cum apreciați dumneavoastră ideea de a da primarilor posibilitatea să renunțe la partid în timpul mandatului? Vă temeți?

Simona Man: Mă tem doar de Dumnezeu. Nu. Nu mă tem că vor pleca oameni. Eu sunt convinsă că primarii vor analiza atent această propunere sau ordonanță, că, până la urmă, e o invitație către alte partide, nu știu dacă o putem numi ordonanță. E doar un mijloc prin care le dă libertate să aleagă, ceea ce mi se pare că nu este normal, oamenii au exprimat un vot, există o lege electorală, cred că dacă ar fi fost absolut necesar, se putea face asta printr-o lege, nu cred că este normală această ordonanță. Până la urmă, trebuie să luăm act de ea, dacă va intra în vigoare va trebui să ne mișcăm și va trebui să ne comportăm firesc.

Reporter: V-au întrebat și pe dumneavoastră, având în vedere că sunteți parteneri, dacă agreați propunerea aceasta?

Simona Man: Nu. Nu aș putea spune că am fost consultați. Oricum, și dacă ne-ar fi întrebat, poziția mea ar fi fost una foarte clară și aș fi spus că nu este normală o astfel de abordare, dar trebuie să o luăm ca atare și să vedem ce este de făcut în continuare. Eu vă spun că am luat legătura cu structura noastră de partid, având în vedere că noi am fost una dintre puținele formațiuni politice care am candidat singure la alegerile locale, nu în alianță, pe noi nu ne vizează această ordonanță, și avem o înțelegere la nivel național cu PSD, sunt convinsă că se va ține cont de acest protocol și nu vor intenționa cei de la PSD să racoleze consilieri sau primari ai PP-DD.

Oamenii au înțeles că, prin această ordonanță, partidele mari, mă refer la PSD și la PNL,  vor încerca să își mărească numărul de mandate, pe fiecare partid în parte, după care, cu siguranță, îi vor exclude pe cei veniți și își vor urca din listele lor oamenii partidului. Este evident pentru noi faptul că ei vor să își mărească numărul consilierilor cu oameni din partidele lor, în niciun caz cu oameni din partidele mici.

Reporter: Cărui fapt se datorează vizita dumneavoastră la Teleorman?

Simona Man: Am avut câteva întâlniri, am stat de vorbă cu câțiva consilieri locali, chiar am discutat și despre această ordonanță și niciunul dintre ei nu au pus problema plecării, din contră, se uită în stânga și în dreapta și încearcă să-și convingă colegii că varianta optimă pentru a-și desfășura activitatea este PP-DD, unde noi nu am impus nimic.

În această perioadă avem întâlniri programate. De aici plecăm la Dolj, apoi la Târgu Jiu, după aia la Hunedoara, la Arad și la Timiș.

Lasă un răspuns