13, decembrie, 2017
Breaking News:

Sevila Iriş, fata cu Factorul X care cântă pentru a bucura oamenii

Monica Vasilescu

sevi iris (2)Într-un județ în care sprijinul acordat tinerilor talentați de către instituțiile abilitate în gestionarea culturii este discutabil, aceștia își arată performanțele artistice prin barurile în care se organizează seri de karaoke.

Publicul tânăr al orașului și-a făcut un obicei din a lua parte la divertismentul muzical, acolo unde, în general, foarte puțini impresionează printr-un talent aparte. Cu toate acestea, sunt voci care se remarcă, așa cum a fost cea a Sevilei Iriș, o tânără care și-a petrecut copilăria și adolescența la Alexandria și se întoarce aici destul de des, să-și revadă prietenii și bunicii. Într-o seară de vineri, Sevi, așa cum îi spun cunoscuții, a mișcat audiența de la karaoke, la propriu și la figurat, cu piesa ”Hora din Moldova”. Momentul ei ne-a determinat să aflăm mai multe despre ”fata cu hora”, pe care a reținut-o toată lumea. Ea ne-a povestit că de când se știe cântă, dar a început de puțină vreme să-și șlefuiască talentul în mod concret. În interviul pe care l-a acordat ziarului Liber în Teleorman, puteți descoperi în Sevila un tânăr valoros întruchipat într-un monument de modestie.

Sevi, spune-mi, pentru început, câteva cuvinte despre tine…

Sunt născută în București, însă, am crescut în Alexandria, acolo unde am locuit până am absolvit liceul. În prezent sunt studentă la Facultatea de Teatru, Universitatea Hyperion și am 20 de ani.

De când cânți?

Cânt de când mă știu, însă, am luat lucrurile mai în serios în 2012, atunci când am început să iau și lecții de canto.

Ai participat la câteva concursuri… ai obținut premii?

Primul concurs la care am participat a fost pe la 10-11 ani cred, un concurs care se ținea la școala „Mihai Viteazul”, însă nu mai știu cum se numea. M-am dus acolo doar ca să văd ce sentiment ai când ești pe scenă, în fața unui public, fără să fiu pregătită din niciun punct de vedere (nici măcar negativ nu aveam, am cântat acapella) și am reușit să obțin premiul al III-lea – nu știu cum. Apoi am mai participat local (adică în Alexandria) la Festivalul de muzică ușoară „Primăvara teleormăneană” de vreo trei ori, însă, nu m-am ales decât cu experiență. Probabil că nu eram îndeajuns de bine pregătită, cine știe. Nu vreau să dezvolt subiectul ăsta. În schimb, am participat la toate edițiile de T-Voice organizate de CJTT, iar în ultimele două ediții am obținut câte o Mențiune. Și cam pe aici s-a încheiat „cariera” mea în concursuri și festivaluri. Mi-am dat seama că nu sunt de mine și nu am de ce să concurez cu alții. Eu vreau doar să cânt și să bucur oamenii, nu am nimic de demonstrat. Anul acesta am mai participat la X Factor, am reușit să obțin 3 DA și, teoretic, ar trebui să fiu difuzată într-una din edițiile ce urmează.

Și abia acum îmi spui? Ce ai cântat?

Era o surpriză (râde). Știu doar apropiații mei pentru că nu am vrut să spun până în momentul difuzării. Am cântat ceva total diferit de ce cânt eu de obicei, adică Musical, mai exact melodia ”I feel pretty”. Fiind studentă la teatru, s-au legat de lucrul ăsta și mi-au cerut să cânt ceva „în temă”.

Vrei să fii și actriță?

Am zis să rămân în domeniu. Dacă am ales muzica, să o completez cu teatrul. Încă nu știu pe ce o să mă axez mai mult, depinde ce uși or să mi se deschidă.

Dar ție ce îți place mai mult?

Nici nu pot să aleg. Muzica e iubirea mea de când mă știu, însă, de un an de zile, am început să simt și „gustul” scenei de teatru și nu e rău deloc. Plus că teatrul m-a ajutat foarte mult în muzică. M-a ajutat să mă deschid pe scenă, să fiu liberă și să fac tot ce-mi trece prin cap, să nu mă las constrânsă de nimic. Eu cred că în muzică nu e de ajuns să ai doar voce și studii de canto. Ai nevoie și de doza aia de nebunie…

Povestește-mi despre premiul de la concursul Battle of the Voices…

A, da, uite de ăsta uitasem și e cel mai recent. Mi-a arătat un prieten acum ceva timp că se fac înscrieri pentru concursul ăsta și mi-a sugerat să mă înscriu și eu. Am fost un pic sceptică la început, dar până la urmă mi-am zis că nu am nimic de pierdut și m-am înscris. Dintre 120 de concurenți înscriși, am rămas doar 40 și a început nebunia. Când am aflat de premiul de popularitate, care era pe bază de like-uri pe Facebook, nu i-am acordat foarte mare atenție inițial. Ținteam sus, la primele trei locuri cel puțin, însă apoi mi-am dat seama că s-ar putea să fie alte interese la mijloc, așa că am început să distribui pe Facebook link-ul de votare și să-mi disper prietenii cu mesaje și chiar aș vrea să le mulțumesc sincer pentru că nu m-au înjurat și nu m-au șters din listă, ci, din contră, erau foarte bucuroși să ajute și mi-au urat succes. Premiul ăsta e doar al lor, pentru că dacă nu erau ei să mă susțină, nici eu nu îl câștigam.

Când faci piesa?

Nu știu nici eu. Aștept să vorbesc cu cei de la studio și să stabilim detaliile. De obicei, lucrurile astea pot să dureze, depinde de prioritățile fiecăruia.

Ce spun prietenii tăi și familia despre această preocupare a ta? Te încurajează?

Familia m-a susținut dintotdeauna și mi-a spus că dacă asta e ceea ce îmi doresc să fac, să merg până la capăt. Iar prietenii pe care i-am avut de-a lungul timpului m-au susținut și ei, au fost și sunt alături de mine, spre norocul meu.

Ai înclinare doar către muzica ușoară sau cânți și alt gen cu același succes?

Muzica ușoară în general, însă, iubesc și jazz-ul. Iar o pasiune ascunsă de-a mea ar fi rock-ul, însă, nu am dezvoltat-o.

Tinerii de azi se îndreaptă mai mult către muzica modernă, unde accentul pe talent se pune mai puțin. Crezi că se pot converti gusturile?

Ale mele sigur nu. Îmi place ca atunci când ascult muzică să ascult ceva ce îmi dă o stare, să mă bucure, să ascult o voce care să mă miște, să-mi spună ceva, nu două-trei versuri aruncate la întamplare pe un ritm. De la asta am pornit când mi-am propus să fac muzică.

Există vreun cântec ce îți produce o anume stare în timpul interpretării în așa fel încât cu greu îl poți duce mai departe?

De fapt da, chiar există și se numește „Je suis malade”. Încă de când am ascultat piesa asta prima oară, cântată de Lara Fabian, mi s-a zbârlit toată pielea pe mine și chiar am plâns, iar de când am învățat-o și am început să o cânt. Nu cred că există o dată când să nu o fi trăit-o la maxim. Nu știu de ce, nu am vreo explicație. Pur și simplu așa am simțit-o de la început.

De ce cânți doar în pub-uri și nu la evenimente cultural-artistice organizate?

Nu știu, probabil că organizatorii unor astfel de evenimente încă nu au auzit de mine și, stând doar pe la karaoke, nici nu prea aveau cum, ce-i drept. Cred că, la urma urmei, e un timp pentru toate și, probabil, nu am fost îndeajuns de pregătită pentru așa ceva.

Te-ai întoarce să locuiești la Alexandria?

Ăăăă… pentru o perioadă scurtă de timp, da (datorită faptului că e un oraș mic și liniștit și ajung în 5-10 minute oriunde am treabă). Însă, în București, pot face mult mai multe lucruri pentru dezvoltarea mea artistică și personală. Are și părțile lui bune.

Te-ai gândit să pleci din țară?

Da, m-am gândit și la asta și chiar o voi face după ce termin facultatea. O să merg doar așa în niște excursii, testez terenul și, dacă e de făcut ceva acolo, o să fac, dacă nu, nu. Deși sunt sigură că nicăieri nu o să mă simt ca acasă, în Românica (zâmbește).

Lasă un răspuns