16, decembrie, 2017
Breaking News:

Seratele Libere au ajuns la a VII-a ediție. Artiști, politicieni și prieteni s-au întâlnit pentru a celebra bucuria de a fi liberi în Teleorman

serata5Carmen Dumitrescu
Ziarul Liber în Teleorman celebrează, la fiecare zece ediții, încercarea teleormănenilor de a fi liberi, dar și valorile culturale pe care acest județ le adăpostește, fără a le acorda prea mult credit. Seratele libere și-au propus să fie întâlniri culturale, organizate cu mult suflet, în cadrul cărora fiecare invitat să aibă posibilitatea de a-și spune opinia sau de a susține punctul de vedere al celorlalți, în absența oricărui tip de cenzură. A șaptea ediție a Seratelor Libere s-a desfășurat în sala mare a restaurantului Unicom din Alexandria și a avut loc în după-amiaza zilei de duminică, 7 februarie. Dacă la edițiile precedente, numărul participanților era unul moderat, de această dată, cei prezenți au umplut sala mare a restaurantului, unii dintre invitați fiind nevoiți să ocupe și locurile de la etaj. În cele peste două ore dedicate evenimentului, invitații ziarului Liber în Teleorman au avut oportunitatea de a se bucura de o serie de momente artistice cu totul și cu totul deosebite, susținute de prietenii noștri, cărora le mulțumim și pe această cale. De asemenea, am avut parte și de surprize, pentru că primarul orașului Videle, Nicolae Bădănoiu, a adus la eveniment Ansamblul Vlăsceanca, amintind publicului prezent de tradiția acestor locuri și de talentul oamenilor care le locuiesc. Ulterior, pe scenă a urcat tânărul interpret de hip-hop, Șerban Picu, pe care l-am identificat la una dintre serile de karaoke organizate într-un local din Alexandria. Acesta a surprins audiența prin dicția impecabilă și prin talentul muzical ieșit din comun, tânărul buurându-se de aplauzele întregii săli. Momentul a fost urmat de un recital al trupei The Alexanders, tinerii artiști demonstrând la fiecare nouă întâlnire că sunt într-o evoluție continuă, impresionând iubitorii de muzică bună prin interpretarea de piese cunoscute din repertoriul internațional. Mugurașii de Teleorman, supervizați de Livia Vasilică, au oferit, la rândul lor, câteva clipe minunate celor prezenți, copiii impresionând atât prin iubirea lor pentru folclorul teleormănean, cât și prin talentul și munca depusă pe altarul tradiției. Momentul Mugurașilor a fost urmat de un nou recital al Trupei Arhaic. Nicolae Doboș, Sorin Preda și Alex Antonescu au reușit să ofere muzicii folk un loc foarte special în cadrul evenimentului, sensibilizând invitații cu mesaje puternice, incluse în piesele “Pohta lui Mihai”, “Clamare” sau “Nu mor caii când vor câinii”. Un moment foarte special a fost pentru noi sosirea la eveniment a prietenului nostru Ion Popa, care a reușit să facă publicul să vibreze în acorduri de chitară și mesaje cu efect de lungă durată. De altfel, la finalul recitalului său, Ion Popa a promis că va rămâne alături de Ziarul Liber în Teleorman, atâta vreme cât va fi convins de imparțialitatea acestuia și de bunele intenții ale jurnalistelor care îl scriu. Ulterior, pe scenă a urcat tânăra interpretă Sevi Iriș, un talent nativ, cu o voce puternică și rezonantă, care i-a determinat pe toți invitații să o aplaude îndelung, interpretând piese extrem de dificile, dar foarte cunoscute și iubite de public. Un alt moment foarte drag nouă din cadrul celei de-a șaptea ediții a Seratelor Libere a fost cel pregătit de prietenul nostru Nicușor Lina, care și-a dat pe deplin măsura talentului, interpretând piese precum “Nebunul de Alb”, “Mi sono inamorato di mia moglie” și “Imnul Liber în Teleorman”, compus și interpretat de Nicușor Lina pentru noi, cu prilejul uneia dintre primele serate libere. Lui Nicușor Lina i s-a alăturat și cunoscutul artist Cătălin Filip, bucurând astfel publicul cu câteva duete, pentru ca ulterior, trupa Terranova, compusă din Cătălin Filip și interpreta Loredana Ionescu să bucure audiența cu o interpretare de zile mari a unor piese consacrate.
Pe această cale, le multumim celor care n-au fost alături și ne-au înțeles corect intențiile în organizarea periodică a acestui eveniment. Prezența a fost copleșitoare de această dată, fapt care ne-a emoționat, dar ne-a și bucurat foarte mult, pentru că fiecare nou participant la eveniment este pentru noi un motiv de a munci mai departe și de a spera mai departe. Până data viitoare, vă suntem recunoscătoare că rămâneți liberi în Teleorman!

Lasă un răspuns